Primarul Nicolae Robu a declarat că, la finalul lucrărilor de reabilitare, municipalitatea timişoreană va permite amplasarea teraselor în Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii şi pe străzile din centrul istoric al Timişoarei, excepţie făcând chiar Piaţa Libertăţii, dintr-un motiv foarte simplu: aceasta nu este prevăzută cu instalaţii electrice.
„În Piața Libertății nu vom avea terase, acolo nici nu avem prevăzute instalații electrice. Și nici nu sunt necesare terasele, avem suficient loc în Piața Unirii, în Piața Victoriei, pe toate străzile de aici”, a declarat edilul.
Modul în care a fost reamenajată Piaţa Libertăţii a stârnit mânia unor timişoreni şi a dus chiar la proteste, doarece din zonă au dispărut toţi copacii şi spaţiul verde existent. În consecinţă, unii au redenumit-o “Piaţa Roşie”, aluzie la celebra piaţă din centrul Moscovei. În replică, primarul Nicolae Robu a afirmat că în toate ţările vestice, pieţele centrale sunt lipsite de copaci şi spaţii verzi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!