Oamenii legii susțin că stau cu ochii pe zonele pietonale, unde îi vânează pe șoferii care nu-i respectă pe pietoni. Pe lângă identificarea conducătorilor auto pe baza camerelor de supraveghere, agenții locali susțin că au pus la cale și acțiuni punctuale, așa că polițiștii din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au dat, numai în ultima săptămână, 31 de amenzi.
„Cei în cauză au fost sancționați conform OUG 195/2002 cu sancțiuni între 290 și 435 lei și 2 puncte penalizate la permis, principalele zone în care s-a constatat că se circulă fiind Piața Libertății, pe liniile de tramvai, str. 9 Mai și str. C. Brediceanu. Pe lângă aceste acțiuni punctuale, polițiștii locali continuă să aplice sancțiuni conducătorilor auto care sunt surprinși de camerele video, numai luna trecută fiind depistate în această situație un număr de 73 autovehicule”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!