Evenimentul „Hai în Sinaia” a avut loc duminică, 18 decembrie, în Piața Sinaia. O mulțime de timișoreni și-au dat întâlnire aici pentru a se bucura de o seară de iarnă plină de surprize, dar și pentru a discuta despre neajunsurile pieței și despre modul în care aceasta ar putea fi îmbunătățită.
Seara a fost pusă la cale de studenții Facultății de Arhitectură, alături de cei de la Light Edu. Împreună au adus în piață o instalație luminoasă prin care oamenii s-au putut plimba.
„Esențialul acestui eveniment este de a afla opinia cetățenilor, apoi a informa primăria despre viitorul acestui spațiu și cum poate fi transformat într-un spațiu mult mai folositor comunității decât este în prezent. «Hai în Sinaia» este un eveniment care urmărește animarea unui spațiu public istoric neglijat, cu ajutorul unei instalații de lumină”, au transmis organizatorii evenimentului.
Articole pe aceeași temă:
Sinaia se lumineaza! Una dintre pietele istorice ale Timisoarei, adusa la viata de studenti
Citiți principiile noastre de moderare aici!