Așa cum spuneau încă din 16 mai, druckerii îi invită în Piața Unirii, de la ora 17:00, pe suporterii tuturor echipelor locale, indiferent de sport, recomandându-le acestora să își aducă fiecare câte o piesă de echipament sportiv, după principiul „dacă nu avem baze, ne jucăm în centru”. Ulterior, de la ora 19:15, va porni și un marș, pe traseul strada Vasile Alecsandri – Piața Libertății – strada Alba Iulia – Piața Victoriei – Primăria Municipiului Timișoara – bulevardul C.D. Loga – Consiliul Județean Timiș (Palatul Administrativ).
În primă fază, acțiunea se va desfășura în Piața Unirii. Aici, ideea celor de la Druckeria este de a transforma domeniul public într-un mare teren sportiv. Cei care își vor aduce echipamente sportive le vor putea folosi împreună cu sportivii, juniorii, antrenorii și suporterii echipelor timișorene prezenți la eveniment.
„Începând cu ora 17.00 ne strângem în Piața Unirii din Timișoara, la terasele din jurul pieței și pe spațiul verde din centrul acesteia. Vreme de mai bine de două ore așteptăm alături de noi sportivi seniori și juniori, antrenori, părinți sau suporteri, împreună transformăm Unirii într-un mare teren sportiv! Dacă nu avem baze, ne jucăm în centru! Vă puteți aduce o piesă de echipament din sportul pe care îl practicați sau îl iubiți. Că e o minge, o pereche de mănuși de box, o rachetă de tenis sau un skateboard, nu contează! Cu siguranță veți găsi un partener de joacă”, transmit organizatorii protestului.
După cele două ore petrecute în Piața Unirii, suporterii vor pleca spre Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Cei care doresc să se alăture marșului sunt invitați să poarte culorile clubului pe care îl susțin.
„Vrem să arătăm că Timișoara vrea sport, vocea noastră trebuie să fie puternică! Vă invităm să veniți îmbrăcați în culorile clubului pe care îl susțineți, cu steaguri ale acestuia și cu mesaje sau scandări prin care să arătați clar și răspicat că orașul nostru are nevoie de sport și de infrastructură sportivă de calitate!”, mai precizează aceștia.
Revendicările suporterilor
Druckeria a lansat, încă din 2022, petiția „Respectați Timișoara”. Aceasta a strâns peste 1.700 de semnături. Acum, potrivit asociației, concluzia acestei petiții, adică practic revendicările, urmează să fie transmisă către autoritățile locale și nu numai.
„Ideile pe care Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria le-a formulat în cadrul petiției «Respectați Timișoara!», ce a adunat peste 1700 semnături, au fost acum concretizate. Există întrebări concrete pentru autorități, dar și idei despre ce am putea face toți după 25 mai pentru a ridica nivelul sportului din Timișoara. Acestea au fost concretizate într-un material publicat ieri pe site-ul oficial al asociației – www.druckeria.ro/dupa25mai și vor fi transmise și pe căi oficiale către Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și parlamentarii de Timiș”.
Așadar, potrivit materialului publicat pe site-ul Druckeriei, revendicările sunt catalogate în trei categorii:
Facilități sportive existente
-
Cosmetizare și amenajare bază Adrian Stoicov fie prin investiție proprie, fie privată (susținută de acordarea unor facilități);
-
Verificarea sălilor de sport existente și elaborarea unui plan de investiții urgente (înlocuire parchet, climatizare, amenajare vestiare, etc);
-
Stabilirea unor parteneriate public – private pentru reabilitarea stadioanelor aflate în proprietatea municipalității sau a autorităților județene (Electrica, Colterm, etc.);
-
Alocare de buget suplimentar pentru investiții în terenurile și sălile de sport din cadrul școlilor și liceelor și dezvoltarea unui plan de utilizare a acestora în afara orelor de școală;
-
Reabilitarea imediată prin sprijinul comunității a terenurilor de sport publice din oraș – unele din ele fiind subiectul unor proiecte depuse prin programul de bugetare participativă.
Proiecte blocate
-
Stadionul Dan Păltinișanu – obținerea urgentă a tuturor avizelor, predarea studiului de fezabilitate, o comunicare mult mai transparentă cu privire la situația stadionului;
-
Stadion Buziașului – semnarea contractului și obținerea avizelor, realizare proiect, comunicare transparentă și detaliată a situației proiectului;
-
Sala Polivalentă finanțată de CNI – comunicare transparentă a stadiului, implicare din partea autorităților pentru elaborarea SF, obținerea tuturor avizelor, actualizarea indicatorilor și lansarea licitației pentru PT + execuție;
-
Sala Polivalentă UPT – finalizarea urgentă a proiectului cu implicare sporită din partea municipalității și universității;
-
Baza sportivă tip 1 Costică Rădulescu – finalizarea urgentă a proiectului;
-
Identificarea unui spațiu pentru construcția unui teren de antrenament destinat exclusiv atletismului;
-
Finalizarea unui proiect pentru baza Dacia și demararea urgentă a unor lucrări de reabilitare;
-
Lansare licitație bază sportivă Mircea cel Bătrân și alegerea unui constructor cu experiență, care poate realiza lucrarea în termenul stabilit sau chiar înainte, fără blocaje;
-
Identificarea unui spațiu pentru construirea unui bazin olimpic, cu posibilitate de înființare a unui club de polo (ramură sportiv care a adus faimă orașului nostru, în trecut);
-
Finalizarea proiectului pentru skatepark și demararea lucrărilor.
Altele
-
Acordarea de facilități pentru cei care investesc în bazele sportive sau construiesc baze sportive;
-
Inventarierea patrimoniului municipalității și identificarea de spații pentru construirea de teren multifuncționale sportive în cartiere;
-
Înființarea unui registru al bazelor sportive, clarificarea tuturor actelor juridice și amenajarea urgentă a unor baze de antrenament (ex. fostul teren Elba, teren Mănușarul Ciarda, terenul din spatele Bazei 2 UPT);
-
Constituirea unui mecanism public de urmărire a investițiilor realizate de către autorități în sport (reprezentanți ai cluburilor, ONG-urilor, asociațiilor de părinți, presei, etc.);
-
Deschiderea terenurilor de sport existente în cadrul instituțiilor din subordinea Primăriei și Consiliului Județean după un program bine stabilit, comunicat public;
-
Alocarea de fonduri suplimentare pentru programele de finanțare a proiectelor sportive;
-
Acordarea unei importanțe și atenții sporite facilităților sportive în proiectele viitoare de dezvoltare urbană propuse de către autorități – introducerea în caietele de sarcini de solicitări concrete pentru dezvoltarea de terenuri de sport în cadrul proiectelor urbanistice.
Trimite articolul
XMutati stadionul afara din oras ca in tarile cu apa calda. Cum e sa fii internat la Judetean si sa-ti urle suporterii si nocturna in cap…
Plus putorile/zgomotul de la festivalurile din jurul stadionului.
P.S.: Mai avem echipa de fotbal?
-
Total de acord.
-
Ps : cand a fost ultimul festival la stadion?
-
Mai intai a fost stadionul “1 Mai”= “Dan Paltinisanu” si mai apoi au construit spitalul ptr cei care au migrat in Timisoara sau sufera de amnezie.
-
Vorebesti doar prostii se vede ca nu ai stat in zona, probabil esti o viitura recenta. Stadionul 1 Mai (Dan Paltiniseanu) are o istorie bogata si are si spatiul necesar pentru a fii modernizat. Cat despre zgomot, este si a fost o placere pentru locuitorii din zona sa auzi cand se da un gol si tot asa…
Din pacate mai nou nu mai auzi nimic, deci de ce te plangi tu nu mai exista.
Dar tu ca si altii rechini imobiliari vreti pamantul de acolo, de aceea nu doriti un stadion modern acolo !-
Istoria nu are a face cu realitatea prezenta, unde ai spitalul la care acu s-a adauga si noua maternitate in vecinatate. Cat despre vinitura, ai gresit iar, tsusete uica.
-
Dar de ce nu protestați și in piața Victoriei, ca și acolo e destul spațiu verde, faceti o miuța între catedrala și opera , nu ? de aia sunt spații verzi in centru, sa joace suporterii pe ele … a, restul cetățenilor, sa stea pe margine sa va admire cum faceți praf spațiile verzi, ca doar fotbalul e rege .
-
Protestul nu este pentru fotbal. E pentru sport în general.
Protestul e una, transformarea Pietei Unirii in ceea ce se doreste e altceva. Cum ar fi daca saptamana viitoare vor veni cei care doresc mai multe WC-uri publice si vor folosi Piata Unirii pentru acele nevoi?
Exagerez cu exemplul meu, dar sa ne gandim putin: sport fac doar unii, din cand in cand, la WC merge toata lumea, de mai multe ori pe zi.
Pe de alta parte, la protest participa in majoritate suporterii, adica cei care de fapt doar se uita cum joaca altii. Deodata, organizatorii incita la practicarea efectiva a sportului in Piata Unirii.
-
Iti place sa fi gica-contra?Este un protest cu bun simt.Oare trebuie sa comentati mereu ?
-
pai si ce are? de aia ii spatiul verde in unii, nu-i interzis sa stai pe iarba, ca de aia te chinui sa o intreti si au fost sute de copiii asta asa ca sa stii, ca pt ei ii asta, ca noi oricum nu mai prindem terenuri unde sa jucam rugby sau tenis sau fotbal sau orice altceva
Cluj Arena, marea realizare a lui Boc, adunase la un moment dat datorii de milioane de euro. Fix noua nu ne trebuie alta investitie de zeci de milioane de euro care dupa aceea sa adune datorii cu intretinerea.
-
Poti sa fi sigur ca daca este gestionat corect,NU STRANGE DATORII!
Poate ar fi mai bine sa se iasa in strada pentru educatie si sanatate. Sportul e important, dar sa spargi cateva zeci de milioane de euro pe un stadion pentru o echipa care nu exista, in momentul de fata, poate nu e chiar atat de prioritar.
-
Sportul te ajuta sa ai o sanatate mai buna. Iti aduce si o anume disciplina, care tot un fel de educatie este.
Sportul este o activitate pur privata.
Protestul asta este pentru a cersi bani de la stat…