Datele oficiale disponibile la nivelul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiș arată o creștere semnificativă a numărului de contracte semnate pentru imobile. Dacă în septembrie erau înregistrate 2121 de asemenea contracte, octombrie a adus un plus de aproape o mie de tranzacții, la 3119 tranzacții.
În ceea ce privește terenurile intravilane cu construcții, plusul este de la 547 la 751, în timp ce terenurile agricole arabile rămân vedeta acestei piețe, cu o evoluție pozitivă de la 573 la 731 de contracte semnate.
Destul de mult au crescut şi vânzările de terenuri construibile, semn că există în continuare interes pentru ridicarea de noi clădiri. La această categorie s-a ajuns la 912 contracte semnate, de la 478 în urmă cu o lună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!