Concertele care au marcat Ziua Timișoarei au început timid, la ora 19:30, în Piața Victoriei. Publicul s-a mai dezmorțit când pe scenă a urcat Lidia Buble, care a cântat un mix de piese proprii și coveruri.
I-a urmat pe scenă „cel care cunoaște Facebook mai bine ca Zuckerberg”, așa cum l-a anunțat prezentatorul, primarul Nicolae Robu. Edilul-șef i-a asigurat pe timișoreni că muncește în folosul lor și i-a îndemnat să trăiască în armonie.
Armonie a fost și la concertul Alex Velea, când Piața Victoriei a început să se umple până la refuz. Fanii au cântat cu acesta și au fost extaziați când acesta le-a dedicat hitul „Panamera”.
Lui Velea i-a urmat jumătatea sa, Antonia, pe care numeroși fani tineri și foarte tineri au așteptat-o cu sufletul la gură. Cântăreața a făcut ce a știut ea mai bine, dovadă că poți anima o piață întreagă cu un DJ și o trupă de dansatori. La un moment dat, pe scenă a urcat și Velea.
Ultima reprezentanție în prima seară a manifestărilor a ținut-o Connect-R.
Acesta a animat publicul atât de tare încât, la un moment dat, un tânăr a scos un pistol și a început să îl fluture în fața scenei, fiind ridicat de polițiștii locali.
Seara s-a încheiat cu un foc de artificii.
Manifestațiile dedicate Zilei Timișoarei continuă și sâmbătă, tot de la 19:30, cu concerte The Weekend Bandits, Horia Brenciu, Phoenix și Vama.
Articole pe aceeași temă
http://www.tion.ro/tanar-ridicat-de-politistii-locali-dupa-ce-a-fluturat-un-pistol-in-public-la-ziua-timisoarei/2088565
Citiți principiile noastre de moderare aici!