Fără fructe și legume direct de la producători, la acest sfârșit de săptămână! Cei de la Piețe SA au transmis, pe Facebook, că Piața Volantă de la stadion va închisă temporar.
„Având în vedere desfășurarea evenimentului Diskoteka Festival la Stadionul «Dan Păltinișanu» în perioada 31 mai – 2 iunie, Societatea Piețe SA anunță că Piața Volantă din zona Stadion nu va funcționa sâmbătă, în 1 iunie”, spun șefii piețelor timișorene.
Piața Volantă de la stadion a fost deschisă în 10 mai 2014 și este singura care mai funcționează în oraș în acest moment. Au existat încă două, una în Piața Traian și una în zona Lipovei, dar acestea au fost închise. Ultima promisiune este deschiderea unei alte piețe, în zona Budai Deleanu – Dâmbovița, dar nu a fost avansat niciun termen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!