Controalele au început încă de joi dimineață. Zeci de polițiști și inspectori din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au format echipe mixte pentru a-i controla pe comercianți.
„Echipele mixte de control verifică respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, concordanţa între stocurile scriptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare. Totodată, sunt instituite filtre în punctele de trecere a frontierei în scopul verificării legalităţii în domeniul transportului de mărfuri”, transmit oamenii legii.
UPDATE. În urma controalelor, polițiștii au dat sancțiuni de aproape 57.000 de lei.
După ce au controlat 84 de magazine și persoane fizice autorizate, oamenii legii au aplicat 22 de amenzi, valoarea acestora ridicându-se la aproape 57.000 de lei.
„În urma controalelor efectuate, au fost indisponibilizate 142 de kg de carne şi produse din carne, 45 de kg de legume şi fructe şi obiecte ornamentale, în valoare totală de peste 2.600 de lei”, au precizat polițiștii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!