Timișorenii care vor să aibă pe masa de Paști legume și alte produse care vin direct din grădinile micilor producători din Timiș pot merge și vineri în piața volantă de lângă stadion. Săptămâna aceasta, piețarii îi așteaptă atât miercuri, cât și vineri și sâmbătă.
Avem însă și alte vești pentru cumpărătorii din piețele volante: cea din Traian va fi redeschisă în curând, pentru cea din Lipovei se caută soluții, iar în Șagului am putea avea a patra piață țărănească din Timișoara.
Piața volantă din Traian a fost desființată când acolo a fost mutată Piața Badea Cârțan, pe perioada șantierului. Vânzătorii s-au mutat însă înapoi în Badea Cârțan, așa că Piața Traian a redevenit disponibilă pentru micii producători. Țăranii își vor expune în curând marfa acolo, susține primarul Nicolae Robu. Oficialii societății de piețe spun că mai au nevoie doar de un aviz de la Monumente, pentru ca micii producători să se întoarcă în Traian cu piața volantă.
O altă piață țărănească funcționa în cartierul Lipovei, însă aceasta a fost închisă în a doua jumătate a anului trecut, pentru că era ilegală, fiind deschisă pe un teren ce nu aparține primăriei. Autoritățile încă n-au găsit o soluție pentru redeschiderea pieței țărănești din Lipovei, așa că aceasta rămâne închisă.
Între timp se caută un teren potrivit pentru deschiderea unei piețe volante în Șagului-Steaua. Ar fi fost găsit unul, chiar sub pod, dar este cam îngrămădit, ne-au dezvăluit cei responsabili.
„Piața din Traian o să revină, o să o redeschidem sută la sută. O să mă interesez să văd ce este în Lipovei, dar eu știam că funcționează. Nu a fost găsit teren corespunzător pentru o altă piață. A fost o discuție, însă am cerut să se analizeze, dacă din motive de securitate se poate face sub podul din Calea Șagului. Încă nu am primit răspunsul, a fost o discuție acum două săptămâni”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu.
Până una alta, timișorenii care vor să consume fructe sau legume ce vin direct din grădinile timișene sunt așteptați în piața volantă de lângă stadion, care este deschisă în mod uzual în zilele de miercuri și sâmbătă. Săptămâna aceasta, înainte de Paști, țăranii își vor întinde marfa și vineri lângă stadion.
Citiți principiile noastre de moderare aici!