Tânărul a băut bine și a plecat la plimbare pe drumul care leagă Sânnicolau Mare de Cenad. Mergea pe trei cărări iar, la un moment dat, a fost lovit de un autoturism al cărui șofer circula regulamentar.
„Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că D. Dumitru, de 40 de ani, din Sânnicolau Mare, a condus un autoturism pe D.N. 6, dinspre Cenad spre Sânnicolau Mare, iar la km 625 a surprins şi accidentat un pieton. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului S. Cristian, de 24 de ani, din Sânnicolau Mare, care se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă şi nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante. Întrucât pietonul emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmit cei de la IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!