Agenții din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au ieșit pe străzi alături de polițiștii rutieri de la IPJ Timiș. În doar câteva ore, agenții au dat 14 sancțiuni conform OUG 195/2002, în zone precum Simion Bărnuțiu, Gheorghe Lazăr, Calea Aradului, Ialomița, Republicii și Divizia 9 Cavalerie. Amenzile pentru cei care traversează ilegal sunt între 210 și 315 lei.
„Acțiunea a avut drept scop în primul rând prevenirea cazurilor în care pietonii devin victime ale accidentelor rutiere din cauza traversării prin locuri nepermise”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
În ultimele luni, agenții locali au dat aproape 170 de amenzi pe această linie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!