Polițiștii au fost chemați, vineri dimineața, în jurul orei 07.45 să ancheteze un accident care a avut loc pe strada Venus din municipiu. Ajunși la locul accidentului, oamenii legii au stabilit că Tiberiu O., de 49 de ani, din Timișoara se deplasa cu autoturismul pe strada respectivă, iar la un moment dat a lovit-o pe Diana M., de 22 de ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni.
Câteva ore mai târziu, un alt accident a avut loc pe strada Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, unde Adrian R., de 29 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, a dat cu spatele și l-a lovit pe Ioan U., de 67 de ani. Bătrânul a traversat prin spatele mașinii, printr-un loc nepermis și fărăr să se asigure.
„În urma accidentelor, a rezultat rănirea gravă a pietonilor care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au întocmit dosare penale în ambele situaţii, cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Mădălina Mezdrea, ofițerul de presă al Poliției Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!