Hotărârea de Consiliu Local 371 din 2007, modificată prin HCL 206 din 2009, prevede amenzi de la 600 la 1.200 de lei în cazul persoanelor fizice, respectiv între 1.500 şi 2.000 de lei în cazul persoanelor juridice, pentru oprirea şi staţionarea voluntară a autovehiculelor pe trotuare, piste pentru biciclişti, scuaruri şi insule de dirijare a circulaţiei, cu excepţia zonelor marcate şi semnalizate corespunzător. Conform aceleiaşi hotărâri, se poate dispune chiar şi blocarea sau ridicarea autoturismelor, în funcţie de gravitatea faptei. În condiţiile în care locurile de parcare sunt insuficiente, mai ales în zona centrală, mulţi şoferi îşi lasă maşinile pe trotuare, îngreunând sau blocând complet circulaţia pietonilor.
Poliţia Comunitară a făcut zilnic verificări, mai ales că mulţi timişoreni au reclamat această problemă. Spre exemplu, un caz recent, şoferul unui Volkswagen, Tudor I., a fost sancţionat cu 600 de lei pentru că a parcat pe Aleea Studenţilor, unde a blocat în totalitate trotuarul, circulaţia pietonilor fiind practic imposibilă. Cu aceeaşi amendă s-a ales şi Emil R., care şi-a parcat autoturismul marca Mercedes pe strada Victor Babeş, blocând accesul pietonilor. Poliţiştii comunitari au aplicat 720 de sancţiuni, de la începutul anului până în prezent, în cazul conducătorilor auto care au parcat pe trotuare şi piste pentru biciclişti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!