Poliţiştii comunitari din
Timişoara au împărţit nu mai
puţin de 74 de amenzi, doar
în ultimele două săptămâni,
în cazul şoferilor care şi-au parcat
maşinile pe trotuare, blocând trecerea
pietonilor. Agenţii recunosc
că nu sancţionează pe toată lumea,
pentru că ar curge cu amenzi, ci
i-au luat în vizor pe cei care
într-adevăr încurcă
circulaţia pietonilor.
Hotărârea de Consiliu Local 371 din 2007,
privind constatarea şi sancţionarea
contravenţiilor, modificată prin HCL 206 din
2009, prevede amenzi de la 600 la
1.200 de lei pentru oprirea şi staţionarea
voluntară a autovehiculelor pe trotuare. Mai mult,
conform aceleiaşi
hotărâri, poliţiştii
comunitari pot şi să dispună blocarea
sau ridicarea maşinilor.
În cazul angajatei băncii din Piaţa
Maria, care şi-a parcat maşina în
aşa fel încât
pietonii erau nevoiţi să
treacă cu rândul pe lângă
autoturism, pe trotuar,
poliţiştii comunitari au
hotărât să o sancţioneze cu 700 de
lei. Femeia şi-a recunoscut greşeala şi
a spus că nu se va mai repeta, conform
poliţiştilor, dar unii
locuitori din zonă s-au plâns că nu o
dată s-a întâmplat ca aceeaşi
persoană şi altele să parcheze la fel…
Citiți principiile noastre de moderare aici!