„Am trimis o adresă legată de acea hotărâre. Prin hotărârea de consiliu se impun nişte regulamente pe un spaţiu privat al unor entităţi. În elaborarea şi adoptarea hotărârii de consiliu nu s-au respectat anumite proceduri – cei vizaţi trebuie consultaţi de către primărie. Joi sau vineri a fost transmisă adresa”, spune prefectul de Timiş Eugen Dogariu.
Mai precis, hotărârea se referă la firma Îngerii Galbeni. Totuşi, prefectura nu poate suspenda sau anula o hotărâre, instanţa face acest lucru. Dacă prefectura atacă în contencios, hotărârea se suspendă de drept.
„Am solicitat rediscutarea acestor aspecte în consiliul local. Trebuie modificat modul în care reglementează anumite activităţi pe un spaţiu privat. Consiliul local vine să spună firmelor care au supermarketuri cum să-şi organizeze parcarea. În calitate de ce?”, spune prefectul.
Totuşi, prefectul de Timiş este de părere că poliţia trebuie să constate o ilegalitate în primă fază, apoi maşina să fie ridicată.
„Poliţia este cea care constată o anumită infracţiune sau contravenţie, modul în care se ridică după aceea maşina este legat de contractul pe care supermarketurile şi firma îl au. Problema e că primăria vine să organizeze activitatea de parcare la un privat, Îngerii Galbeni greşesc când le iau, poliţia trebuie să decidă. Firma ridică maşina de pe un spaţiu privat, care este administrat de un privat. Poliţia nu poate să ia maşina, dar poate să constate o anumită contravenţie”, spune Dogariu.
A venit un memoriu la Prefectura Timiş şi de la Îngerii Galbeni. „Poliţia este cea care ar trebui să realizeze prima constatare. Problemele mele cu această hotărâre au fost legate de faptul că se reglementează pe un domeniu privat o anumită activitate”, spune Dogariu.
Poliția Locală continuă să amendeze societatea Îngerii Galbeni
Deşi prefectul de Timiş spune că hotărârea trebuie reanalizată, Poliţia Locală dă în continuare sancţiuni.
„Poliția Locală Timișoara a aplicat, până acum, un număr de zece sancțiuni contravenționale, fiecare de câte 2.000 lei pentru societatea Îngerii Galbeni Asigurări SRL, cu sediul în Giarmata, în baza HCL 146/2014, pentru că a blocat și ridicat autoturismele mai multor cetățeni în parcările unor societăți sau centre comerciale. În cazurile menționate persoanele păgubite au depus și plângeri penale la secțiile de poliție națională pentru comiterea infracțiunii de furt pentru autovehiculele ridicate. Potrivit HCL 146/2014, se interzice blocarea, ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor de alte unităţi cu excepţia celor autorizate de Primăria Municipiului Timişoara și se interzice depozitarea vehiculelor ridicate în alte spaţii decât cele aprobate de către Primăria Municipiului Timişoara. De asemenea, toate centrele comerciale au obligaţia să deschidă parcările pentru clienţii acestora sau să controleze accesul acestora prin bariere. Acestea au obligaţia de a înştiinţa clienţii cu privire la modalitatea de parcare, respectiv perioada de timp oferită pentru parcarea vehiculelor clienţilor, precum şi sancţiunile în caz de neconformare”, transmite biroul de comunicare al Poliţiei Locale Timişoara.
Oamenii legii mai spun că numărul de sesizări pentru fapte de acest gen crește de la zi la zi.
„Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează contravenţional cu amendă de la 2.000 – 2.500 lei. Cu siguranță și alte instituții ale statului care au competențe în astfel de cazuri s-au sesizat și efectuează verificări privind legalitatea acțiunilor societății respective, cu atât mai mult cu cât la Poliția Locală crește de la zi la zi numărul de reclamații pentru fapte de acest gen”, atenționează reprezentanții Poliției Locale.
Articole pe aceeași temă:
Primaria Timisoara decide interzicerea ridicarii masinilor din parcarile unor magazine
Ingerii Galbeni anunta ca Politia nu ii poate amenda: HCL este o furtuna intr-un pahar cu apa
Dogariu: Hotararea privind Ingerii Galbeni isi produce efectele. Vom cere primariei sa o amendeze
Ingerii Galbeni au incasat prima amenda pentru blocarea unei masini intr-o parcare
Inca trei amenzi pentru Ingerii Galbeni. Curge cu reclamatii la Politia Locala!
Citiți principiile noastre de moderare aici!