De altfel, primarul a putut și poate vedea bizonii în acțiune chiar cu ochii săi de fiecare dată când merge la partid sau, așa cum a făcut-o vineri, când a fost la Palatul Baroc, acolo unde Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană a anunțat finalizarea dosarului de candidatură a orașului la acest titlu.
Ulterior, la sediul PNL, Robu a anunțat că lucrările din Piața Unirii se apropie de final.
„O bună parte dintre dvs. aţi parcurs Piaţa Unirii (…) şi aţi putut vedea că mult a fost puţin a mai rămas, cum se spune, zona care mai e de pavat este una restrânsă. Este situată înspre nord şi cred că pe la sfârşitul lunii octombrie, până la mijlocul lunii noiembrie, depinde şi de vreme, mai ales că am văzut că se arată o perioadă foarte ploioasă, totul va fi gata”, a afirmat Robu.
El a precizat că după ce se va finaliza pavarea, muncitorii vor retușa și aleile centrale din Piața Unirii, așa cum prevede, de altfel, planul inițial.
„Se va trece cât de curând şi la amenajarea zonei centrale, aceea care rămâne aşa cum este acum, cu spaţii verzi, cu aleile pe care le avem, dar care va fi retuşată, zonă în care tot ce înseamnă spaţiu cu bănci şi anumite ornamente va fi înnoită total. Totul se schimbă, am fost săptămâna aceasta, împreună cu reprezentanţii firmelor care execută lucrările, cu cei de la Corint şi de la Romprest şi cu proiectanţii şi cu colegi din primărie să vedem nişte mostre de piatră naturală şi alte soluţii care sunt propuse de către proiectanţi pentru a lua o decizie, pentru că în curând trebuie să se treacă şi la această parte a lucrării (…) Acest proiect deosebit de complex va fi finalizat în termen util, aşa cum spuneam”, a mai spus Robu.
Întrebat de reporteri dacă i se pare normală situația actuală din Piața Unirii, unde șoferii nesimțiți parchează direct pe pavaj, Robu a răspuns:
„Nu este normal şi eu vă mulţumesc pentru sesizări. În momentul în care am primit poze le-am direcţionat la directorul Poliţiei Locale, s-au dat amenzi, dar în unele poze au apărut maşini care erau venite cu treabă pe şantier, cu aprobarea celor de pe şantier. Însă şi pe strada Mărăşeşti a fost o maşină care nu avea ce căuta, şi aici, unde se vede numărul eu vă garantez că oamenii sunt chemaţi şi li se întocmeşte proces verbal de sancţionare. Nu e iertat nimeni, să fie foarte limpede. Piaţa Unirii nu e acum, după ce a fost pavată, loc de parcare, să fie foarte limpede pentru oricine.Şoferii care vor fi identificaţi după numerele maşinilor vor fi amendaţi”, a precizat primarul Timișoarei.
De precizat este că i-ar putea amenda pe loc pe șoferii care staționează cu zilele în Piața Unirii, dacă s-ar afla și în zonă. Însă, de obicei, oamenii legii staționează în special pe strada Mărășești, un alt loc folosit de unii șoferi pe post de parcare, unde, în plus, există și șansa prinderii vreunui „biciclist rău”.
Vă reamintim că și mașina primarului Timișoarei a fost surprinsă de cititorii tion.ro, recent, în timp ce staționa într-un loc interzis, aflat în apropierea Pieței Unirii.
Alte articole pe aceeași temă:
Exemplu de primar: Nicolae Robu, cu masina parcata din nou pe interzis
Piata Unirii s-a transformat din nou in parcare. La liber, pe pavajul proaspat pus!
Citiți principiile noastre de moderare aici!