Circulația este blocată pe autostrada A1, în urma unui accident de circulație produs în apropierea localității Iosifalău, în care a fost implicat un microbuz în care se aflau șapte adulți și doi copii. Pompierii au activat planul roșu de intervenție și s-au deplasat la locul accidentului cu 3 autospeciale, echipaje de Descarcerare, ambulanțe și un elicopter SMURD. Accidentul s-a produs după ce unul dintre pneurile microbuzului a făcut explozie. În mijlocul de transport se aflau șapte adulți și un copil, însă la spital a ajuns numai o femeie în vârstă de 67 de ani, care a acuzat dureri în zona toracelui.
„Pentru gestionarea situației de urgență a fost activat Planul Roșu. La locul intervenției s-au deplasat 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de transport persoane și victime multiple, 1 descarcerare grea, 2 autospeciale dotate cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 3 ofițeri și 35 subofițeri, și mai multe echipaje de poliție pentru oprirea traficului până la eliberarea carosabilului. S-a acționat pentru degajarea traficului, spălarea carosabilului și asigurarea măsurilor PSI specifice”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Circulația a fost deviată pe DN6 pe perioada în care oamenii legii au eliberat carosabilul și au realizat cercetările la fața locului
“Pe autostrada A1, la kilometrul 472 (în zona localităţii Iosifalău, judeţul Timiş), traficul rutier este oprit pe sensul de mers Lugoj – Timişoara, din cauza unui accident uşor. O autoplatformă pe care se afla un microbuz, tractată de un alt microbuz, a intrat în balans şi a acroşat un autoturism. Circulaţia a fost deviată pe DN6 Lugoj – Timişoara, din nodul rutier Balint (km 458)”, au transmis reprezentanții Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
UPDATE. S-a reluat circulația pe A1
Potrivit reprezentanților Centrului Infotrafic, circulația s-a reluat pe autostrada A1, pe sensul Lugoj-Timișoara, în zona Iosifalău.
Citiți principiile noastre de moderare aici!