Această parcare, ce ar urma să fie construită în centrul orașului, vizavi de Hotel Timişoara, este numai un element al schimbărilor pe care reprezentanţii CJ Timiş vor să le facă în zonă. Pe lângă construirea unei parcări supraterane pe acest loc, reprezentanţii CJ Timiş au în plan și mutarea Bibliotecii Judeţene la Garnizoana Militară, aproape de locul unde funcţionează în prezent, în Piaţa Libertăţii.
În locul unde ar urma să fie ridicată noua parcare supraterană cu şase etaje funcţionează şi acum o parcare cu taxă, cu un singur nivel, în zona Pieţei 700. Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, dă asigurări că această parcare supraterană se va realiza, dar încă nu se cunosc amănunte legate de finanţarea acestui obiectiv și nici numărul de locuri de parcare pe care îl va avea.
„Urmează să punem în discuţie şi în lucru realizarea unei parcări supraterane, având în vedere că subteranul, aşa cum ştiţi, este cu alte edificii, care sunt trecute prin patrimoniul cultural şi e mai greu de discutat. Mergem pe ideea realizării unei parcări supraterane, şi probabil unu-două dintre etaje să fie pentru birouri, completate cu cele de la Garnizoana Timişoara, pe care sperăm să o preluăm”, spune Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Clădirea Garnizoanei din Piața Libertăţii va trece în proprietatea CJ Timiş. Executivul administraţiei judeţene aşteaptă ca în viitoarea şedinţă de guvern sau cea de săptămâna viitoare acest transfer să aibă loc.
„Sper ca acolo să putem să realizăm Biblioteca Centrală a Judeţului Timiş”, spune Bojin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!