Scopul platformei este de a trece în online toate serviciile ce țin de informații și de eliberarea documentelor solicitate de cetățeni, care vor putea fi rezolvate pe platformă.
„Banii vor fi folosiți pentru realizarea unei platforme ce va avea rolul de a digitaliza fluxurile de lucru cu beneficiarii și colaboratorii externi. Soluția informatică are ca scop reducerea timpilor alocați, cât și oferirea unui mediu prietenos de relaționare. Se vor introduce plățile online și vor fi scanate și arhivate electronic aproximativ 900.000 de pagini, 180 metri liniari de arhivă”, transmit reprezentanții CJ Timiș.
Proiectul are ca termen de finalizare luna august 2023. Platforma va avea și un portal care permite interacțiunea cu cetățenii, mediul de afaceri, organizații non-guvernamentale, precum și alte instituții publice. În plus, va fi integrată și activitatea departamentelor.
Utilizatorul va putea să programeze întâlniri video sau să primească răspunsuri automate la întrebările uzuale prin intermediul unui chatbot. Se va permite și plata online a taxelor, impozitelor, cât și alocarea diferitelor sume cuvenite către utilizatori, cu monitorizarea acestora în timp real.
Platforma va putea în viitor să fie adoptată ca model și de primării din județ, conform celor de la CJ Timiș.
Pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!