Astfel, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Timişoara de marţi, aleşii vor lua act de încetarea de drept a mandatului de consilier local deţinut de Ciprian Bogdan şi vor valida mandatul de consilier al lui Grigore Grigoroiu.
Devenit manager al Spitalului CFR din Timişoara la doar 28 de ani, în 2007, iar apoi al Spitalului Clinic Judeţean din Timişoara, în august 2012, Bogdan a obţinut, în vara anului trecut, al doilea său mandat de consilier local din partea PNL.
Grigore Grigoroiu are 29 de ani, a fost preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale Timiş şi vicepreşedinte al CSL la nivel naţional, iar în prezent este vicepreşedinte al PNL Timişoara. Grigoroiu ocupă în prezent funcţia de director adjunct al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara. A terminat Universitatea Politehnica şi are un master în „Tehnici avansate în transportul urban”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!