Ehegartner a afirmat că a studiat problema costului încălzirii şi apei calde din Timişoara şi a aflat că 70 la sută din preţul gigacaloriei este dat de costul gazului şi doar 30 la sută îl reprezintă celelalte cheltuieli ale societăţii de termoficare, cum ar fi salariile angajaţilor şi alte costuri legate de activitatea firmei. Consilierul local PNL susţine însă că, într-adevăr, o mică parte a costului gigacaloriei este dat şi de managementul societăţii, inclusiv susţinerea financiară a acestor investiţii realizate în anii ’90, însă a precizat că şi dacă firma de termoficare din Timişoara ar renunţa la acestea, ele nu ar avea un impact simţitor asupra preţului actual plătit de timişoreni pentru căldură şi apă caldă.
„Faptul că se aruncă preţul gigacaloriei pe cheltuielile Colterm, care ar avea un hotel, care este, de fapt, o casă de oaspeţi cu trei camere şi un teren de fotbal este total eronat. Sunt într-adevăr nişte cheltuieli, dar nici pe departe la nivelul care s-a sugerat. Preţul gigacaloriei este aşa cum este datorită fixului premierului de a nu negocia preţul la gaz. Aproape 70 la sută din costuri sunt datorate preţului gazului, iar renunţarea la aceste cheltuieli cu întreţinerea nu ar putea avea un impact major asupra tarifului. Nu există posibilitatea reducerii costului gigacaloriei fără ajustarea preţului la gaz”, a afirmat Ehegartner.
El susţine că preţul gazului folosit de termocentrale ar trebui negociat cu furnizorul şi ar trebui să fie la nivelul costurilor de producţie, sau en-gros. O astfel de soluţie, susţine consilierul PNL, a fost adoptată la Ploieşti, unde firma locală de termoficare plăteşte 20 la sută mai puţin pentru gaz decât orice altă societate din ţară.
Ehegartner a afirmat că, oricum, consilierii municipali PNL au propus adoptarea unei hotărâri prin care Colterm este obligată ca, din 2011, să reducă cheltuilelile fixe cu 23 la sută. El a afirmat că va fi decizia managerului Colterm de unde va tăia aceste cheltuieli, din salarii sau din întreţinerea „camerelor de oaspeţi” şi terenului de fotbal. El a ţinut însă să precizeze că, în opinia sa, aceste investiţii trebuie întreţinute, indiferent dacă decizia de a le face a fost bună sau nu, deoarece nu ar fi normal pentru un oraş ca Timişoara ca ele să fie lăsate în paragină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!