Liderul PNL Timiș anunța, vinerea trecută, că partidul ar putea face o competiție internă pentru nominalizarea unui liberal care să ocupe postul de subprefect. Alin Nica spunea atunci că nu a apucat să discute cu actualul subprefect, Mircea Băcală.
„Trebuie să avem o discuție în partid, pentru că din acest moment vorbim de o funcție politică. Trebuie să avem o discuție și cu Mircea Băcală, să vedem ce dorește. Dorește să continue pe linie administrativă, ca înalt funcționar public, sau dorește să intre în competiția internă pentru funcția politică de subprefect, în noile condiții legale. Putem să discutăm de o competiție internă, avem oameni valoroși, care se pot ridica la înălțimea acestei poziții”, explica președintele interimar al PNL Timiș.
Discuția a avut loc în cele din urmă, iar Biroul Politic Județean interimar al PNL Timiș a stabilit, marți, că nominalizarea filialei pentru funcția de subprefect este Mircea Băcală, actualul subprefect. Nominalizarea va fi înaintată către PNL național.
Potrivit înțelegerilor dintre PNL și USR PLUS, funcția de prefect îi revine unui membru USR PLUS, în timp ce cele de subprefect le revin PNL și UDMR. USR PLUS are trei candidați pentru acest post în competiția internă: Zoltan Nemeth, Viviana Țecu și Dan Reșitnec. UMDR a stabilit că postul de subprefect îi va reveni avocatului Andrei Molnar, președinte al organizației județene, iar USR PLUS are joi ședința Biroului Politic Național.
Prefect de Timiș este în prezent Liliana Oneț, iar subprefect este Mircea Băcală. Timișul a avut și un al doilea subprefect, pe Elena Popa, care a murit la finalul lunii ianuarie după ce a luptat o lună cu Covid-19.
Trimite articolul
XCata vreme pleaca tanti Leana Cotetz de acolo toata lumea are de castigat. Combinatia de incultura cu slugarnicie si mediocritate pe care o propunea aceasta “cucoana” era rar intalnita pana si in randul lucratorilor la stat despre care stim de mult ca sunt corupti, prost pregatiti, lenesi, infatuati fara temei si plini de ifose si prejudecati.
Imi doresc sa traiesc intr-o lume in care oameni ca Lili Onet traiesc din venitul minim garantat care le reflecta valoarea profesionala, nu vreau sa traiesc in lumea in care asemenea personaje au birou, caldura, masina si jandarm la fund si bani pe care nu-i merita.
Va urasc la fel de mult cum urasc incompetenta celor ca Onet!
-
D’accord cu tine dar sa stii ca nici Mircea “Pacala” nu e departe din toate punctele de vedere.