„Am venit astăzi să-i însoțesc pe colegii mei, candidații din partea PNL la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Să arătăm că avem o listă care îmbină experiența cu tinerețea. Experiența celor trei parlamentari care lucrează, sunt unii dintre cei mai activi parlamentari din Parlamentul României, nu doar din Timiș, ci și din România. Avem vicepreședintele Camerei Deputaților, domnul Marilen Pirtea, avem vicepreședintele Senatului, doamna Alina Gorghiu, îl avem pe Ben Oni Ardelean. Care cu a lor experiență vor pune Timișul pe harta României cu proiectele pe care noi le vom realiza aici, în județul nostru. Îmbinăm experiența lor cu tinerețea. Îi avem pe reprezentanții tineretului liberal. Este pentru prima dată când tinerii au această șansă unică de a participa la listele pentru Parlamentul României din partea PNL. Mă gândesc aici la Cosmin Șandru, președintele TNL Timiș și la Claudiu Chira, care este vicepreședinte TNL la nivel național. Dar și la Ionuț Gaiță, un tânăr om de afaceri”, a spus Nica după depunerea listelor la Biroul Electoral Județean.
El a ținut să precizeze că lista de parlamentari nu a fost impusă de la București și a adăugat că PSD ar putea să învețe „cum e cu democrația în partid”.
„Așadar, vedeți, lista nu a fost impusă de la București, așa cum spun unii. Ci prin această listă le transmitem un mesaj celor de la PSD să învețe și să ia lecții cum este cu democrația în partid. Pentru că am văzut că ei s-au autoimpus pe locurile unu și doi. Respectiv Sorin Grindeanu – vă amintiți de celebra Ordonanță 13 – și Alfred Simonis. Pe când la Senat avem un coleg (Eugen Dogariu – n.r.) care îmi spun colegii că nu prea i-au văzut ochii în Parlamentul României”, a mai spus Nica.
Președintele PNL Timiș a făcut un apel și la cei de la USR/PLUS să se întâlnească pentru a stabili proiectele prioritare ale județului, care au nevoie de susținere parlamentară.
„Și, nu în ultimul rând, pentru că spuneam în campania electorală că voi fi președintele tuturor primarilor, indiferent de culoarea politică, vreau să lansez o invitație colegilor de la USR/PLUS să ne întâlnim cu colegii noștri parlamentari prezenți și viitori să discutăm despre proiectele Timișului și ce trebuie să facem astfel încât aceste proiecte să prindă concretețe. Și discutăm aici despre proiecte care au nevoie de susținere de la București: autostrada Timișoara-Belgrad, centura Timișoarei, noua ieșire mai apropiată de Timișoara de pe autostrada A1, stadionul, sala polivalentă, maternitatea, dar și preluarea aeroportului de către autoritățile locale. Echipa de parlamentari a PNL-ului va fi motorul și imboldul de care are nevoie Timișul la București”, a concluzionat Nica.
La Camera Deputaților PNL Timiș îi propune pe: Marilen Pirtea (deputat, rector UVT), Ben Oni Ardelean (deputat), Cosmin Șandru (președinte TNL Timiș), Claudiu Chira (vicepreședinte TNL), Ciprian Bogdan (consilier județean), Sorin Supuran (liberal cu vechime, scos din peisaj de Nicolae Robu), Elena Samoilă (președinte organizația de seniori) și Samuel Lupulescu (fost primar Fârdea).
La Senat candidează din partea PNL Timiș: Alina Gorghiu (senator), Ionuț Gaiță (om de afaceri, președintele CA de la Horticultura), Mihai Bojin (consilier județean) și Sorina Ciurlea (președinte organizația de femei).
Trimite articolul
XCe minciuni!
Lista nu e impusa, doar cei mai importanti:
Ghorghiu n-are nici o treaba cu Timisoara. E din Moldova, nici nu stia cum se ajunge aici pana n-a candidat.
Beni Oni n-are nici o treaba cu Timisoara. E din Lupeni, facultatea la Bucuresti.
Tot cine a vrut partidul candideaza pentru Timis stiind ca la Bucuresti, acolo unde freaca menta mai tot timpul nu ar avea nici o sansa. Gorghiu moldoveanca din Tecuci sfidand cele mai elementare norme a fost impusa din 2016 pe locurile de senat a judetului Timis. Pirtea ar trebui sa aleaga intre invatamant si politica. Nu poti fi in doua locuri concomitent si sa mai incasezi in mod ilegal doua salarii full program desi nu lucrezi 16 ore/zi avand … 600 km distanta intre cele doua joburi!
alinutza mai aterizeaza prin Timisoara sa-si aduca aminte de locul pe care a fost aleasa in Senat.Mai o vede poporul doar la alegeri sau cand vine Iohanis in vizita. In rest nici macar pe harta orasului nu ar fi in stare sa-si gaseasca locatia biroului de parlamentar
Am fost intotdeauna votant PNL insa aceste liste demonstreaza ca PNL nu mai merita votul meu. Singura persoana de pe aceste liste in care cred este Marilen Pirtea, insa fiind primul pe lista la camera in mod cert va castiga un fotoliu. Restul…cancan. De aceea la aceste alegeri voi vota USR. Iar peste patru ani…vedem….
-
Dintre toti de pe lista Pirtea e ok? Serios? Plagiatorul Pirtea? Omul asta este si rector, si profesor universitar, si manager de proiect in nu stiu cate proiecte din fonduri europene, si e si parlamentar. De unde are suficient timp sa se ocupe de toate, nu stiu… Singurul lucru la care e bun omul asta e sa creeze imaginea de om competent, dar ma indoiesc ca este.
Pentru că s-a impus venetica Alina Gorghiu, o mincinoasă oportunistă, care din 2012 nu a făcut absolut nimic pentru jud. Timiș (deșii, a ocupat locul de parlamenta ca reprezentant al județului), NU vom vota PNL!
Dezgust total!!
-
Numai oportuniști…din ciclul cum sa faci bani ușor lucrând la stat..
Se imbina perfect ,Hotia cu Prostia.
Aveți o listă atât de bună încât m-ați convins să votez USR!
Tocma-i din cauza aceste-i liste Timisul va vota cu USR.
Nica ba baiatule…cica facu curat! Esti un iobag si tu!!! Da’ asa sa fie la voi la PNL cultura iobagiei? Cine vine din Tecuci, Bucuresti, sau Viena e mai bun decat ce aveti voi? La voi inca functtioneaza reaba cu Austriecii care au eliberat Banatu? Mentalitate de Iobagi….si Fanarioti
Inrucat acesti indivizi n-au facut absolut nimic ptr Timi si cetaeni din Romania, nu ma reprezinta si nu voi vota PNL.
Vom pune….
Dorim sa stim ce ati pus in mandatul care se termina…
PNL Timiș vrea să repete greseala din 2016 dar să iese alt rezultat.