PNL Timiș consideră că modelul economic viabil pentru România viitorului are nevoie de susținerea mecanismelor de creștere a investițiilor cu fonduri europene și de stat, ca și de crearea condițiilor pentru atragerea investițiilor private.
„Trebuie să dezvoltăm industria, trebuie să dezvoltăm agricultura, trebuie să dezvoltăm serviciile” – iată cum, în viziunea PSD, soluția economică pentru țară se reduce la cuvântul -trebuie-. Din păcate, la congresul PSD nu am văzut deloc și cum vor face toate astea. Lansarea acestui triunghi strategic, cum a fost numit în festivitatea politică a PSD, se dovedește o banală sintagmă de marketing politic, care nu conține decât elemente generale. Este mai mult decât evident că a vorbind despre cum trebuie să dezvoltăm cele trei direcții laolaltă, nu reprezintă o viziune sau un plan, decât cel mult pentru un nivel de liceu”, au transmis, luni, reprezentanții PNL Timiș.
Potrivit acestora, județul Timiș demonstrează că susținerea mecanismelor de creștere a investițiilor cu fonduri europene și de stat este de succes, salariul mediu net ajungând în Timiș în acest an pe locul doi în țară, după București, de fapt cel mai mare salariu mediu net din afara capitalei.
„Probabil că Timișul este foarte mult avantajat de poziția sa geografică, cel mai vestic județ din țara aflată la marginea estică a Uniunii Europene, dar și de conexiunile prin care Timișul este legat de Europa, prin toate axele de transport. Pe lângă asta, cel mai important avantaj al Timișoarei și județului în ansamblu provine din valoarea orașului universitar timișorean, care grupează zecile de mii de studenți și miile de cercetători din cele patru universități, acoperind toate specializările esențiale pentru economia viitorului, un rezervor de talente și capacități umane ce dinamizează economia noastră.
Modelul timișorean, la fel ca și cel al altor mari orașe universitare, conduce la ideea că dezvoltarea se proiectează prin facilitarea unei administrații suple și eficiente, care să permită direcționarea banilor către educație, inovație, sănătate, cu investiții în domenii ale creșterii economice inteligente”, a declarat deputatul liberal Marilen Pirtea.
PNL Timiș atacă PSD și transmite că „dincolo de afirmațiile spectaculoase ale PSD, de tip triunghi strategic, economia noastră a ajuns acum pe primul loc în topul european al inflației (cu 5,8% în iulie 2024), în guvernarea PSD, după ce guvernul anterior, condus de Nicolae Ciucă, a propulsat economia României în topul creșterii economice din UE (cu 4,3%). Nu poate fi evitată observația că ritmul de creștere economică scade pentru că guvernele de stânga au tentația să cheltuie mai mult decât poate suporta economia. Indicatorul de avarie pentru întreaga evoluție economică este nivelul deficitului bugetar, aflat în creștere, ajuns în primele șase luni la 3,6%”.
Liberalii din Timiș au făcut o analiză a exporturilor României din primele șase luni din 2024, față de același interval din 2023, când PNL era în fruntea guvernului, și susțin că acestea au scăzut cu -2,4%, iar producția industrială a scăzut cu -0,9%.
„În primul semestru al acestui an construcțiile de clădiri rezidențiale au scăzut cu -22%, în timp ce în anul 2022 România a avut un boom de construcții, când au fost finalizate peste 73.000 de locuințe. Importăm de trei ori mai multă carne și produse din carne decât exportăm. Astfel, România a exportat în primele patru luni din 2024 carne și preparate din carne de 205,3 milioane euro şi a importat carne şi preparate din carne de 599 milioane euro. În schimb, PSD vorbește în continuare cât de bine ar fi să avem produse procesate în România, fără să propună soluții practice și corecte”, au declarat liberalii.
Ei mai afirmă că România riscă să piardă circa 500 de milioane de euro destinate proiectelor de investiții în agricultură, inclusiv în extinderea rețelei de irigații, în timp ce ministrul agriculturii este de la PSD.
„Pe ansamblu, creșterea economică din trimestrul doi a fost mai mică decât așteptările și țintele propuse, respectiv de doar 0,8%, un semnal de alarmă legat de faptul că economia și mediul de afaceri scad în viteză și trebuie susținute, nu împovărate. Triunghiul strategic la care se referă PSD riscă să devină un Triunghi al Bermudelor pentru economie, în lipsa unor măsuri ferme și corecte”, au mai transmis reprezentanții PNL Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!