Reprezentanții PNL au transmis că „atacul furibund al USR la adresa fostului primar al Timișoarei, Nicolae Robu, este îngrijorător deoarece este lipsit de orice probă, document, sentință sau orice act administrativ care să susțină afirmațiile liderilor USR”.
Vă reamintim că, în această săptămână, două angajate ale Primăriei Timișoara și-au recunoscut vinovăția într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție, filiala Timișoara, în care au fost cercetate mai multe concursuri trucate în urmă cu câțiva ani. Reprezentanții USR Timiș au profitat de ocazie să amintească de fosta șefă de la Resurse Umane, Rodica Aurelian, cea care se ocupa de aranjarea concursurilor, și de Florin Răvășilă, fost director executiv al Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse, unul dintre beneficiarii acestor concursuri trucate.
Liberalii au întocmit o listă cu „ceea ce reprezintă doar vârful aisbergului combinațiilor USR-iste:
– Jahn Catalina a devenit director adjunct printr-un concurs organizat ilegal, fără a se ține cont de prevederile OG 109/2011. După intrarea pe fir a DNA, aceasta și-a dat demisia;
– La Colterm, Dominic Fritz l-a adus ca director general pe Bogdan Nanu, condamnat penal pentru fraudarea unei firme private;
– Șeful de cabinet al lui Fritz, Dan Reșitnec și-a angajat iubita pe un post special conceput pentru ea”.
Liberalii timișoreni au mai susținut că „la tratament abuziv sunt supuși și funcționarii din Primăria Timișoara deoarece șefii USR fac „dreptate” trecând peste instituțiile abilitate să dea sentințe sau să facă acuzații”.
PNL sare astfel în apărarea fostului edil, posibil candidat al partidului la alegerile pentru Primăria Timișoara de anul viitor.
„Fostul primar PNL al Timișoarei este atacat în mod josnic pentru că, în ultimii ani, și-a permis să critice minciunile și deciziile greșite ale administrației USR. De fapt, întreaga miză a acestui atac violent este legată de spaima USR-iștilor care au văzut, în toate sondajele, inclusiv în cel realizat de ei, că Nicolae Robu este lider în preferințele de vot pentru postul de primar al Timișoarei. USR-iștii nu se mulțumesc să calomnieze un om politic, ci își revarsă ura și asupra funcționarilor din Primăria Timișoara, dând verdictul că sindicatul legal înființat este toxic. (…) Deoarece Timișoara este o comunitate recunoscută pentru spiritul civic și buna înțelegere, cerem liderilor și membrilor USR să oprească spirala violenței care, de la nivelul limbajului și al declarațiilor politice, poate trece foarte ușor la nivel fizic. Pericolul este iminent și PNL nu poate fi de acord cu acest mod de a face politică și administrație”, au mai transmis liberalii.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XCaracetita penrlista din primarie si prefectura trebuie eliminata. Din pacate, daca Oradea a avut sansa sa aibe penelisti ptr care cetateanul este important in Timis ne-am ales doar cu rebuturile umane deghizate in liberali.
Rade ciob de oala sparta…….Uni mai mai slabi ca altii ,barfa este specifica oamenilor slabi fara idei catarati sus acolo unde nu le este locul niciunuia dintre ei……acuzatile unuia urcat prea sus pe scara politica contra altuia la fel care sa ratat in cariera de cantaret dar care sa urcat sus in politica pe umeri certurilor de doi lei dintre gruparile rivale din PNL rezultatul un oras frumos frustat de cei din capitala si un judet care a primit cu bratele deschise promisiunile celor de la guvernare …….in final cel nedreptatit si resemnat este Timisoreanul care se multumeste cu resturile politice de care cei din capitala se rad,,Dezbinai doamne ca se vor multumi cu resturi si certuri marunte care nu ne impun nimic concret de uni sau de altii ci doar franturi,, uni vor o constructie iar ceilalti mereu o darama,, asa cum dumnezeu sa mergi inainte……..????????