„Aceste liste arată o preocupare pentru înnoire la nivelul PNL Timiş, preocupare care este mai largă şi la nivel naţional valabilă şi pentru PNL. Avem oameni care au făcut şi până acum politică şi la nivel înalt, fiind parlamentari, dar avem mai mulţi candidaţi care sunt de dată recentă în PNL, toţi care s-au afirmat fiecare în domeniul său profesional şi care sunt convins că vor beneficia de aprecierea cetăţenilor”, a spus președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.
La alegerile din decembrie, pe listele PNL se vor regăsi următorii: la Senat sunt Alina Gorghiu – 38 de ani, președinte PNL la nivel național, actual deputat, Claudiu Buciu – 39 de ani, consilier local din Lugoj, proaspăt membru PNL, Mariana Nagy, Florin Răvășilă, iar la Camera Deputaților sunt pe listă Marilen Pirtea – 43 de ani, rectorul Universității de Vest, membru PNL din octombrie 2015, Ben Oni Ardelean – 41 de ani, actual senator, Pavel Popescu – 29 de ani, om de afaceri, care a rezolvat transferul unor victime de la Colectiv în Norvegia, proaspăt intrat în PNL, Liliana Oneț – 46 de ani, fost subprefect de Timiș, Maria Barna, Longin Popescu, Mihaela Calescu, Daniela Mariș, Alexandru Bronț, Adrian Colhon.
Nicolae Robu spune că nu contează că Alina Gorghiu, președintele PNL la nivel național al liberalilor, aflată în fruntea listei la Senat în Timiș, nu este din cel mai vestic județ al țării. Liderul PNL Timiș spune că ținta liberalilor din filială este ca la finalul alegerilor să aibă două mandate de senatori și patru de deputați.
„Nu cred că asta contează, nu este din judeţul Timiş doamna preşedinte PNL la nivel naţional, Alina Gorghiu, dânsa nu este din judeţul Timiş, dar nu cred că asta contează pentru timişoreni şi pentru timişeni. Timişoara este un oraş cu vocaţie de capitală, orice capitală atrage oameni de peste tot şi le dă şanse de afirmare. Judeţul Timiş are o cultură în acelaşi sens. Este cunoscut istoriceşte vorbind că Banatul este un loc unde au venit oameni din foarte multe culturi şi toţi cei veniţi aici au fost bine primiţi s-au integrat şi au avut şanse de afirmare. Cred că în Timişoara nu ţine un astfel de discurs patriotard local, că nu e patriotic, e patriotard. (….). Noi considerăm că trebuie să ne luptăm pentru două mandate de senatori şi patru mandate de deputaţi. Sigur, acestea sunt doleanţe ale noastre, trebuie să recunoaştem că ar însemna o performanţă extraordinară dacă am reuşi să le împlinim, la mai mult nu putem să aspirăm, deşi ne-ar plăcea”, a spus Nicolae Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!