Liberalii se ceartă mai mult online decât fizic. Nu a fost mare scandal la ședința Biroului Politic Județean a PNL Timiș care a avut loc marți seară, deși președintele interimar al PNL Timiș anunța plângeri penale și chiar excluderi din partid. O propunere a venit de la fostul primar din Deta, Petru Roman, care a cerut demisiile lui Alin Nica și Dănuț Groza (secretar general al PNL Timiș – n.r.), dar nu s-a întâmplat nimic.
S-a votat însă, cu 31 de voturi, dizolvarea fostului birou interimar al organizației municipale, care oricum nu mai exista după alegerile de sâmbătă. A fost votat un alt birou interimar, care are 15 membri și este condus tot de Alin Nica.
BPJ a decis și schimbarea din funcție a președintelui interimar PNL Dumbrăvița, Claudiu Chira. Potrivit surselor PNL, validarea alegerilor cu scandal de sâmbătă este la mâna conducerii naționale a partidului. Biroul interimar nou ales al PNL Timișoara va trebui să organizeze un scrutin nou, dacă alegerile vor fi declarate nestatutare, iar noul birou politic local va fi dizolvat.
Vă reamintim, pentru funcția de președinte al PNL Timișoara au candidat viceprimarul Cosmin Tabără și consilierul local Raul Ambruș. A fost scandal chiar de la intrarea în Sala Capitol, locul unde s-au ținut alegerile. La intrare au stat agenți de pază, iar la un moment dat a fost chemată și poliția. Liderul interimar al liberalilor din Timiș, Alin Nica, a anunțat amânarea alegerilor și a părăsit sala, împreună cu candidatul pe care îl susținea, Cosmin Tabără. Au rămas la conferința municipală susținătorii lui Ambruș, care l-au ales președinte. Echipa Ambruș consideră alegerile statutare, iar tânărul consilier local spune că nu e nevoie, de fapt, de validare de la București.
UPDATE. Reacția oficială a PNL Timiș
Biroul Permanent Județean interimar al PNL Timiș a analizat și a decis că scandalul provocat de grupul coordonat de Raul Ambruș, Claudiu Chira, Liviu Cocean și Cătălin Iapă a fost unul premeditat, Raul Ambruș fiind informat asupra persoanelor care nu au drept de vot.
„Acesta a avut acces la convocator și i s-au adus la cunoștință motivele statutare pentru care persoanele în cauză nu își pot exprima opțiunea în mod legitim. Candidatul Raul Ambruș a fost reprezentat în Comisia de organizare și desfășurare a alegerilor de către Claudiu Chira și Liviu Cocean deci a avut acces atât la informații, cât și la deciziile luate. Dacă ar fi existat îndoieli legitime cu privire la convocator, persoanele în cauză ar fi trebuit să depună contestație, nu să instige la violență”, spun reprezentanții BPJ interimar al PNL Timiș.
Tot cei de la BPJ spun că persoane fără drept de vot au fost mobilizate de către grupul lui Raul Ambruș în vederea pătrunderii în sala unde începuse conferința de alegeri, au creat un climat conflictual și au insistat să voteze, fapt care a impus amânarea alegerilor.
Din punct de vedere tehnic, spun că alegerile au fost organizate corespunzător. Nu au fost identificate deficiențe sau greșeli ale Comisiei de organizare și desfășurare a alegerilor. Grădina de Vară a fost schimbată cu sala Filarmonicii deoarece condițiile meteo nu permiteau desfășurarea evenimentului în aer liber. Toate persoanele cu drept de vot au fost anunțate, iar pentru acestea, accesul în sală s-a făcut cu ușurință. În fața clădirii au fost însă persoane fără drept de vot care au venit instigate de grupul lui Raul Ambruș și cărora nu li se putea permite accesul în incintă.
„Presupusele alegeri de PNL Timișoara nu au existat din punct de vedere statutar, deci ele nu pot fi nici validate, nici invalidate. Comisia de arbitraj de la București nu are asupra a ce să se pronunțe deoarece alegerile nu au avut loc”, spun cei de la BPJi.
Marți, însă, Orban declara că dacă cineva consideră conferința de alegeri nestatutară, se poate adresa Curții de Onoare și Arbitraj.
„Să dizolvi un Birou municipal care a fost ales în urmă cu câteva zile mi se pare ceva de noaptea minţii. Există o cale, dacă o conferinţă de alegeri cineva consideră că este nestatutară, are posibilitatea să se adreseze Curţii de Onoare şi Arbitraj”, a declarat Ludovic Orban, liderul liberalilor din România.
Ședința CCL a fost închisă oficial de președintele BPL Timișoara, în baza deciziei CODA nr 3 din 3 iulie. Prin respectiva decizie s-au amânat alegerile și s-au anulat buletinele de vot tipărite.
„Tot ce s-a desfășurat după momentul anunțului președintelui BPL, care este și președinte BPJ, nu mai este considerat CCL, ci doar un grup de oameni adunați într-o sală. Tot ce s-a votat după momentul anunțului președintelui BPL nu este valid. Menționăm de asemenea că persoanele care au intrat cu forța în sală nu s-au legitimat, deci nu poate fi certificată nici măcar calitatea de membru PNL, cu atât mai puțin dreptul de vot”, mai spun reprezentanții BPJ i.
În cadrul BPJ interimar al PNL Timiș a fost votată dizolvarea Biroului Permanent Local Interimar al PNL Timișoara. S-a ales o nouă componență care include două personalități din mediul universitar: Octavian Crețu – rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și Marilen Pirtea – rector al Universității de Vest Timișoara, dar și foști președinți ai PNL Timiș: Viorel Coifan și Ovidiu Drăgănescu, care a ocupat funcția de secretar general al PNL pe țară. Președinte interimar la Timișoara a rămas Alin Nica.
„Noul BPL interimar are ca principale atribuții organizarea alegerilor la municipiu și cercetarea și sancționarea faptelor acelor membri care au încălcat statutul și care, prin acțiunile lor, continuă să afecteze reputația PNL”, conchid reprezentanții BPJ interimar al PNL Timiș.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XȚigănie marca PNL. Ce-a ajuns si partidul bratienilor…
-
Nu mai avem oameni, nimeni nu vrea sa fie politician