De lucrările pentru modernizarea porții s-a ocupat firma Stareto SRL din Timișoara, care a mai avut și alte contracte cu municipalitatea. De exemplu, a modernizat Sala de Consiliu a Primăriei și a reabilitat și Clinica de Oftalmologie a Spitalului Municipal.
Lucrările la poarta de intrare în oraș de pe Calea Lugojului au fost efectuate în vara anului 2015 și au costat, potrivit primarului Nicolae Robu, 200.000 de lei fără TVA, adică peste 50.000 de euro cu tot cu TVA. Nu s-a organizat licitaţie publică, ci vorbim despre o încredinţare directă. Pe poartă stătea scris „Timisoara, orasul declansarii revolutiei romane din Decembrie 1989”.
La acea vreme, reprezentanții Primăriei Timișoara au făcut public proiectul de modernizare. La bază, structura avea un stâlp din beton armat, de 120/40 cm, iar deasupra acestuia era pus beton aparent, un compozit care arată ca betonul, dar este mult mai ușor și mai flexibil, potrivit site-urilor de specialitate. Mai sus a fost pusă o placă din fibrociment.
Despre accidentul de duminică după-amiază a avut de spus ceva și premierul României, Mihai Tudose. După ce le-a transmis condoleanțe timișenilor, Tudose a spus că primarul Nicolae Robu ar trebui să dea explicații pentru moartea tânărului de 24 de ani.
„Întrebaţi-l pe domnul Robu de ce a picat semnul acela inaugurat de el de curând, şi a făcut o victimă. Semnul acela nou-nouţ, cu Bine aţi venit la Timişoara, a fost inaugurat cu surle şi trâmbiţe”, a declarat Mihai Tudose, potrivit digi24.
Și fostul premier Sorin Grindeanu cere pedepsirea vinovaților. El a scris pe Facebook că nu putem rămâne indiferenți la unele dintre cauzele care au dus la decese și răniți.
„Solicit autorităților să ia măsuri urgente pentru tragerea la răspundere a proprietarilor panourilor căzute şi a celor care le-au autorizat. Vinovații trebuie identificați şi pedepsiți pe măsura celor întâmplate”, se arată în mesajul fostului premier.
Tânărul Vlad Baici, care se afla în mașină, nu a mai avut nicio șansă în fața construcției uriașe care s-a prăbușit pe autoturismul lui. Vântul a suflat cu puțin peste 100 km/h în Timișoara și efectiv a rupt structura și a aruncat-o pe carosabil, direct peste mașina tânărului timișorean. Pe Facebook au început să apară mesajele de condoleanțe. Oamenii scriu că Vlad era un băiat plin de viață și cu foarte mult bun simț.
El nu este singura victimă a furtunii de duminică. O femeie de 36 de ani a murit la Zoo Timișoara, după ce un copac a picat pe ea și a strivit-o. Alte trei persoane și-au pierdut viața la Buziaș, chiar în parc. Este vorba despre un bărbat, care se afla la plimbare cu soția și cu soacra.
Conform legii, Poliția a deschis dosare penale pentru ucidere din culpă în cazul celor cinci victime confirmate până în prezent. Anchetele continuă.
UPDATE. O parte din banii pentru reabilitarea portii de pe Calea Lugojului a venit de la Rotary
Reabilitarea porţii de intrare în Timişoara de pe Calea Lugojului, care a căzut şi a ucis o persoană în timpul furtunii violente de duminică după-masă, a fost demarată în urma unei iniţiative pornită de cluburile Rotary din oraş, care au sponsorizat lucrarea care a costat 200.000 de lei fără TVA cu 10 la sută din această sumă.
Cei de la Rotary Cetate organizează la final de an Balul Inimilor Albastre, eveniment caritabil susţinut în vederea adunării de fonduri pentru diferite proiecte menite să ajute societatea. Ediţia organizată în decembrie 2014 a avut ca proiect-vedetă o idee care să susţină imaginea Timişoarei: reabilitarea porţii de intrare în oraş de pe Calea Lugojului. Proiectul a fost îmbrăţişat şi de alte cluburi Rotary din oraş, fiecare contribuind financiar la sumele care urmau să fie folosite la acest proiect. În final, în cea de a doua parte a anului 2015, Primăria Timişoara primea de la cluburile timişorene Rotary suma de 20.000 de lei în vederea realizării proiectului. Ideea strângerii de fonduri a venit după ce ani de zile acea intrare în oraş nu a fost refăcută de municipalitate, toate fiind într-o stare deplorabilă
Ulterior, Primăria Timişoara a acordat, fără licitaţie, operaţiunea de reabilitare – cosmetizare (rămâne de văzut ce lucrări s-au realizat de fapt acolo), a porţii de intrare în oraş de pe Calea Lugojului.
UPDATE2. Primele explicații de la Robu, în cazul porții care a omorât un tânăr de 24 de ani
Primarul Nicolae Robu susține că poarta a fost construită inițial în timpul comunismului, prin 1980, și că tot ceea ce a făcut municipalitatea acum doi ani a fost să o modernizeze, „mai bine zis să o estetizeze”. Mai mult, la recepție nu a fost ridicată nicio problemă.
Edilul-șef a explicat pentru tion.ro ce fel de lucrări s-au efectuat odată cu modernizarea structurii uriașe de pe Calea Lugojului.
„Acea poartă a fost construită în timpul comunismului, în anii 1980, deodată cu cea similară de pe Calea Aradului. Ea trebuia să fie una foarte solidă, pentru că a fost gândită să fie suport pentru o cortină care să blocheze traficul auto în situații excepționale, în contextul în care, în acea perioadă, un grup de cetățeni au furat arme și autoritățile vremii au avut mari dificultăți în a-i prinde (am înțeles că până la urmă respectivii ar fi fost toți împușcați). În 2014-2015 s-a realizat modernizarea porții, mai bine zis estetizarea ei, prin intervenții autorizate, conforme – cel puțin la nivelul caietului de sarcini – cu solicitările expertului care a efectuat expertiza prealabilă comandată de primărie”, a declarat Robu pentru tion.ro.
Primarul Timișoarei citează din caietul de sarcini. Astfel, intervențiile făcute au fost: desprindere litere volumetrice existente, desfacere ornamente existente, curățire rugină, grunduire și vopsire confecții metalice, reparații tencuieli la stâlpi, placare fețe văzute cu plăci fibrociment, refacere instalație electrică și priză de pământ, montare litere volumetrice, semnale luminoase, lucrări de organizare șantier și transport moloz.
Edilul-șef susține că firma Stareto a fost aleasă conform legii pentru a face „estetizarea”, iar la recepție nu a fost găsită nicio problemă.
„Recepția lucrării s-a făcut de către comisia de recepție instituită special în acest scop, conform legii. Nimeni nu a sesizat vreo problemă structurală, nici la expertiză, nici la proiectarea intervențiilor vizând estetizarea, nici la execuție, nici la recepție. Având în vedere pierderea unei vieți omenești, Procuratura a declanșat o anchetă. Suntem convinși că, în cadrul anchetei, se vor clarifica toate aspectele de clarificat în astfel de situații. Ne exprimăm, și cu această ocazie, regretul profund că un tânăr și-a pierdut viața în urma prăbușirii porții și întreaga compasiune pentru familia îndurerată, rudele și prietenii săi”, a conchis Robu pentru tion.ro.
UPDATE3. Mesaj de condoleanţe din partea clubului Ripensia pentru familia tânărului decedat
Persoana decedată duminică după-masă ca urmare a căderii peste autoturismul său, la accesul rutier în Timişoara din Calea Lugojului, a porţii de intrare în oraş activa în cadrul clubului Ripensia. El asigura de ceva vreme asistenţa medicală a echipei a doua a clubului. Cei de la Ripensia au adresat un adio pentru cel decedat în condiţii tragice: „Sincere condoleanţe familiei lui Vlad Baici. Vlad a fost cel care ne asigura asistenţa medicală la echipa a 2-a a Clubului nostru. Dumnezeu să-l odihnească!”
[related-post post_id=”1899327″]
[related-post post_id=”1899357″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!