Conflictele dintre univeristăţile româneşti se amplifică tot mai mult, iar disputa pe primul loc în discuţii este clasarea universităţilor. Se observă tot mai mult un conflict între universităţile cu activitate preponderent tehnică şi cele umaniste. După ce Consiliul Rectorilor a anunţat că nu este de acord cu o serie de măsuri luate de Ministerul Educaţiei, iar Consorţiul Universitaria a anunţat că măsurile sunt corecte, iar o ierarhizare unică la nivel naţional este extrem de necesară, iată că acum apare şi contrareacţia Alianţei Română a Universităţilor Tehnice, exprimată de această dată prin vocea Universităţii Politehnica Timişoara.
Recent, a fost publicat „Raportul asupra Exerciţiului Naţional de Metaranking Universitar – 2016” elaborat de Grupul de experţi de înalt nivel (High Level Experts Group), numit prin Ordinul de ministru nr. 5665 din 27.10.2016. Raportul a trezit un interes deosebit şi opinii diverse.
Universitatea Politehnica şi-a exprimat opinia asupra acestui clasament, spunând, că de fapt, acest clasament este legat de acordarea finanţărilor pentru universităţi: Metodologia de întocmire este contestată.
„Având ca obiectiv declarat cunoaşterea poziţionării universităţilor româneşti în clasamentele internaţionale dar urmărind, în fapt, propunerea unei finanţări suplimentare diferenţiate în baza unei metodolgii proprii care să integreze aceste rankinguri într-un metaranking, raportul porneşte de la un set de principii care nu asigură o evaluare în profunzime a calităţii educaţiei şi cercetării universitare. O serie de aspecte cum ar fi transferul de cunoaştere şi cooperarea cu industria, angajabilitatea absolvenţilor etc. sunt fie în mică măsură reflectate de rankingurile incluse în metaranking, fie prezentate cel puţin discutabil şi în multe cazuri prin criterii marginale, fără suficientă relevanţă. Astfel, este surprinzătoare neglijarea completă a clasificării U-Multirank, ranking promovat de Uniunea Europeană la nivel mondial, în care este deja implicat un număr important de universităţi româneşti”, se arată în poziţia UPT.
UPT recunoaşte că universităţile româneşti sunt undeva departe în clasamentul mondial, dar că aceasta afectează şi clasamentul „metaranking. Despre o parte dintre universităţile din clasament se spune în poziţia universităţii că poziţionarea lor nu ar avea legătură cu valoarea sau performanţele acestora.
„Principiul întocmirii unui astfel de ranking, pe baza celor 9 clasamente internaționale luate în discuție în raport, este greșit din start, deoarece majoritatea clasamentelor nu monitorizează decât primele 700 sau 800 de universități. Cum primele 10 universități din România se află pe locurile 700-1.100 la nivel mondial, o parte dintre acestea nu intră în zona de monitorizare a clasamentelor. Așa se explică faptul că două dintre universități (UBB și UB) se regăsesc în mai multe clasamente față de celelalte 8, ceea ce de fapt nu are nici o legătură cu valoarea şi performanţele reale ale entităților în cauză. Oricine este cât de cât familiarizat cu aceste clasificări internaționale știe că o diferență de 100-200 de locuri este absolut nerelevantă, fiind influențată de mărimea universității, de profil (universitate generalistă sau specializată, cum sunt universitățile de medicină și universitățile tehnice), de o anumită conjunctură de finanțare a cercetării prin granturi etc.”, se mai arată în poziţia UPT.
De asemenea, neincluderea în clasament a datelor din Google Scholar International şi aplicarea principiului ponderii egale a celor 9 rankinguri sunt considerate de UPT discutabile.
„Menţionăm, de exemplu, ponderea mare pe care o are în clasificările QS-Top Universities (QS) şi Times Higher Education World Universities (THE) «reputaţia» instituţiilor (50% respectiv 33%), evaluare bazată pe un studiu internaţional de a cărui acurateţe în privinţa României nu putem fi siguri”, se arată în comunicatul semnat de Viorel-Aurel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara şi președintele Alianței Române a Universităților Tehnice.
„Se poate considera, fără nici un fel de rețineri, faptul că între primele 10-12 universități din România nu există diferențe semnificative de valoare şi performanţe, unele sau altele ocupând poziții mai bune în diferitele clasamente internaționale, în funcție de metodologia prin care este efectuată ierarhizarea și de limitele sau deficiențele acesteia. Considerăm prin urmare că acest demers privind «analiza poziţionării universităților româneşti în clasamentele internaţionale ale universităților în anul 2016, prin integrarea acestora într-un Metaranking Universitar» este, din păcate, în mod esențial deficitar, incomplet și subiectiv. Exerciţiul lasă impresia că au fost mai întâi stabilite concluziile şi apoi au fost aduse argumente, discutabile şi în unele cazuri chiar eronate, care să confere exerciţiului o aparentă credibilitate”, conform UPT.
La final, poziţia semnată de Viorel Şerban spune că „«Raportul asupra Exerciţiului Naţional de Metaranking Universitar – 2016», elaborat Grupul de experţi de înalt nivel, nu poate constitui fundamentarea unor eventuale propuneri de finanțare suplimentară a unor universități, fiind necesară o revizuire radicală a metodologiei de realizare a acestuia”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!