Poliţiştii locali, împreună cu reprezentanţii municipalității, au organizat la începutul acestei săptămâni o acţiune pentru depistarea conducătorilor auto care ignoră prevederile legale. Autorităţile au avut în vedere vehiculele care transportă persoane. S-au deplasat pe Calea Şagului, iar în dreptul hipermarketului Metro, au descoperit că opt autobuze ce transportau navetişti au oprit pe prima bandă de circulaţie. La controlul efectuat s-a constatat că cinci conducători auto nu deţineau avizul Comisiei de Circulaţie. Şoferii au fost amendaţi fiecare cu câte 1.500 de lei.
„Atragem atenţia atât conducătorilor auto cât şi călătorilor că astfel de acţiuni, respectiv instituirea de staţii, pot provoca accidente de circulaţie, pasagerii la coborâre angajându-se în traversarea drumului prin locuri nepermise, ori fără să se asigure”, a arătat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Nicoleta Popa. Ea a precizat că se vor face periodic astfel de controale.
C. C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!