S-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3, în Piața Leonardo da Vinci. Un tânăr a turat motorul mașinii chiar în intersecția Michelangelo, iar când a fost oprit de polițiștii locali și-a chemat un prieten.
„Doi prieteni din Gorj au fost sancționați drastic pentru efectuarea de drifturi și împiedicarea polițiștilor locali să își îndeplinească atribuțiunile de serviciu. Cel care făcea drifturi pe șosea, un tânăr de 22 de ani, cu domiciliul în localitatea Samarinești, județul Gorj, aflat la volanul unui autovehicul marca Audi, a fost legitimat și sancționat cu amendă maximă de 2.500 de lei pentru efectuarea de accelerări și frânări bruște pe loc, în scop de divertisment, conform HCL 371/2007 modificată. În ajutorul contravenientului a venit și un al doilea tânăr, de 23 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate din județul Gorj, care a trecut la amenințări repetate cu scop de intimidare, folosindu-se de nume ale unor persoane care activează în domeniul ordinii publice și împiedicându-i astfel pe polițiștii locali să își îndeplinească obligațiile de serviciu”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Prietenul celui care a turat motoarele autoturismului marca Audi s-a ales și el cu o amendă de 3.000 de lei, pentru că a încercat să-i intimideze pe oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!