În urma verificărilor făcute de polițiștii locali în Complexul Studențesc, în două zile au fost depistate 21 de persoane fără adăpost.
“În două seri polițiștii locali care au acționat în campusul universitar au depistat 21 de persoane din care 5 minori, pe srăzile și aleile in apropierea căminelor studențești. Persoanele au fost aduse la sediul Poliției Locale pentru identificare, ulterior fiind predate Azilului de Noapte- persoanele adulte, iar minorii la Adăpostul de Noapte și Zi pentru copiii străzii în vederea soluționării problemelor acestora, conform legii. Acțiunea va continua în vederea eradicării fenomenului”, transmit polițiștii locali.
Tot ce pot face polițiștii locali, conform legilor aflate în vigoare, este să identifice persoanele fără adăpost și să le îndrume către un azil. Nimic nu îi împiedică pe aceștia să revină a doua zi pe aceeași stradă, în același loc și să agaseze trecătorii, apelând la mila publică sau chiar adresându-le injurii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!