Polițiștii locali de la Serviciul Circulație spun că acționează permanent pentru a răspunde sesizărilor timișorenilor. Au constatat în ultimele zile o creștere a plângerilor privind oprirea sau staționarea în sensul giratoriu din Mărăști, în zona fostei stații de taxi transformată în parcare. Potrivit agenților locali, stația de taximetre a fost desființată ca urmare a amenajărilor efectuate pentru transformarea străzii E. Ungureanu tocmai pentru ca traficul să fie mai fluent în zonă.
„Cu toate acestea, în ultima perioadă, frecvent, unii conducători auto de taximetre, dar și alți conducători auto au continuat să staționeze în locația respectivă, fiind ulterior sancționați, deoarece pun în dificultate circulația altor autovehicule, fiind o zonă intens circulată, iar conducătorii auto care opresc acolo blochează uneori și prima bandă din sens. Poliția Locală atrage atenția că se aplică sancțiuni pentru faptele de oprire sau staționare în zona respectivă, fiind vorba de un sens giratoriu, unde acest lucru este interzis conform OUG 195/2002”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Amenzile sunt cuprinse între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă. Poliția Locală poate apela chiar și la ajutorul SDM pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!