Astfel, reprezentanții complexurilor comerciale pot solicita sprijinul Poliției Locale sunând la numărul de telefon 0256-968, pentru preluarea persoanelor care cerşesc, în cadrul acțiunilor zilnice organizate de instituţie în scopul combaterii fenomenului cerșetoriei.
„Ca urmare a numeroaselor sesizări de la cetățenii orașului, Poliția Locală Timișoara face apel către reprezentanții marilor complexuri comerciale care dețin parcări proprii asigurate prin societăți de pază specializate să ia măsuri de îndepărtare a persoanelor care apelează la mila publică, creează disconfort agasând clienții, cerându-le cărucioarele atunci când ies de la cumpărături, și sunt predispuse și la comiterea de furturi. În cazul în care nu fac față acestor situații, reprezentanții complexurilor comerciale pot solicita sprijinul Poliției Locale la telefonul 0256.968, pentru preluarea persoanelor care apelează la mila publică în cadrul acțiunilor zilnice organizate pentru combaterea fenomenului cerșetoriei”, precizează purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Oficialii Poliției Locale au şi transmis adrese către reprezentanții centrelor comerciale să ia măsuri pentru combaterea cerşetoriei sau să solicite sprijin în situațiile prezentate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!