Polițiștii locali susțin că s-a încheiat perioada de notificare a proprietarilor de clădiri din zona istorică și că urmează să se facă din nou verificări. Dacă proprietarii au dat dovadă de nepăsare, vor fi amendați fără milă.
„Având în vedere faptul că s-a încheiat acțiunea de notificare a asociațiilor de proprietari de clădiri din zona istorică a municipiului Timișoara cu privire la faptul că expiră termenul de 12 luni stabilite pentru reabilitarea imobilelor degradate, la Poliția Locală s-au prezentat în această perioadă o parte dintre reprezentanții acestor asociații pentru a comunica stadiul măsurilor luate în vederea remedierii degradărilor. În aceste zile, polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal vor trece la verificarea documentațiilor comunicate de aceștia, dar și a celorlalte clădiri aflate între cele 33 sancționate și notificate anterior expirării termenului, iar în cazul în care se constată nedemararea lucrărilor de reabilitare vor fi întocmite, așa cum s-a anunțat deja, noi procese verbale de constatare a contravenției”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
În a doua jumătate a anului trecut, oamenii legii au desfășurat o campanie de verificare și sancționare a proprietarilor care nu respectă legea. Au fost date deja 33 de sancțiuni, iar cei care nu s-au conformat ar putea fi amendați din nou.
„Conform procedurilor legale, procesele verbale de sancționare au fost încheiate de polițiștii locali și înaintate arhitectului șef pentru stabilirea cuantumului sancțiunii, de 8.000 lei fiecare, maxim prevăzut de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, fiind stabilit și termenul măsurilor de remediere a stării de neîntreținere, în condițiile legii, la 12 luni de la data constatării. În această perioadă au expirat cele 12 luni stabilite pentru reabilitarea clădirilor degradate din zona istorică, iar Poliția Locală a trecut la verificări în teren urmând a le fi aplicate celor care nu au respectat legislația noi sancțiuni”, conchid oficialii Poliției Locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!