Polițiștii locali de la Serviciul Protecția Mediului spun că ei monitorizează permanent situația terenurilor din oraș. Proprietarii de parcele sunt obligați să le igienizeze și să le cosească de buruieni, conform unei hotărâri de consiliu local.
„Odată cu sosirea primăverii și a creșterii vegetației, polițiștii locali vor intensifica verificările pentru a stabili dacă proprietarii acestora respectă prevederile HCL 371/2007 modificată care prevede că persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora. De asemenea, trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă, din jurul împrejmuirilor acestora, din incinte, curți, alte spații amenajate, să asigure și să mențină permanent un aspect salubru al acestora”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Potrivit oficialilor instituției, amenzile sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei. Anul trecut, oamenii legii au făcut aproape 1.000 de verificări.
„În urma celor 987 de verificări și reverificări ale terenurilor virane nesalubrizate, 150 de proprietari de terenuri au fost sacţionaţi contravenţional, fiind aplicate 209 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 354.500 lei. De asemenea, au fost identificate 50 de noi terenuri virane, care nu se aflau în evidențele Serviciului Protecția Mediului, iar pentru 12 terenuri au fost întocmite dosare pentru supraimpozitarea proprietarilor, conform HCL 266/2016 modificată și completată”, mai spun reprezentanții Poliției Locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!