Acţiunea se derulează la nivel naţional şi face parte din Programul „Dezvoltarea capacităţii de prevenire şi investigare a cazurilor de pornografie infantilă pe Internet”, program iniţiat anul trecut de către Poliţia Română împreună cu Poliţia Norvegiană şi finanţat de Mecanismul Economic European EEA Grands.
Pentru realizarea sondajului de opinie, ofiţerii sociologi din cadrul structurilor de analiză şi prevenire a criminalităţii vor aplica chestionare în câte o şcoală din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, iar rezultatele acestora vor sta la baza demarării unei campanii de informare şi prevenire a elevilor din clasele V-VIII cu privire la utilizarea în siguranţă a internetului şi în special a site-urilor şi platformelor de socializare. Pe scurt, îi vor învăţa pe elevi cum să îşi protejeze datele personale pe internet, cum să evite întâlnirile cu persoane cu care au luat contact prin intermediul reţelelor de socializare şi cum să selecteze cu atenţie imaginile pe care le postează pe astfel de site-uri. Se doreşte astfel prevenirea cazurilor de pornografie infantilă.
În judeţul Timiş, această campanie se va derula la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 16 din Timişoara, unde ofiţerii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş vor participa la mai multe întâlniri cu elevii din ciclul gimnazial, prima dintre ele având loc marţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!