Acest demers a avut loc între orele 10.00 și 12.00, când polițiștii au acționat la unităţile şcolare situate în zona centrală, Complexul Studenţesc, zona Bălcescu, Freidorf, Torontalului, Aradului şi piaţa Sinaia. Majoritatea chiulangiilor au fost depistați internet cafe-urile din zona centrală şi cea a Complexului Studențesc.
Toți elevii descoperiţi au fost conduşi către unitățile școlare, fiind înaintate adrese de aducere la cunoştinţă Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş cu toate datele de identificare a elevilor în vederea luării măsurilor care se impun.
Polițiștii anunță că vor mai efectua astfel de acțiuni și în perioada ce urmează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!