Autobuzul cu numere de Vârşeţ, plin cu ţigări, a fost oprit în cursul după-amiezii de luni, între localităţile timişene Jebel şi Şag. În autovehicul se aflau mai mulţi saci cu ţigări cu timbru de Serbia, dar marfa de contrabandă era ascunsă şi sub şezutul scaunelor, în sistemul de aerisire şi în bagajele pasagerilor, aflate în cală.
Autobuzul avea un antemergător, un autoturism Audi, care rula în faţa sa pentru a se asigura că nu vor apărea probleme pe traseu. Cei din Audi au văzut că este filtru de poliţie la Şag şi s-au întors. Atunci, trei persoane au coborât din autobuz şi au urcat în Audi. Contrabandiştii au început să arunce ţigările din autobuz, să le mute în Audi, pentru a putea trece de autorităţi.
Poliţiştii au observat persoanele suspecte şi au chemat ajutoare pentru a bloca cele două autovehicule. Persoanele care au coborât din autobuz au încercat să fugă cu autoturismul Audi pe un drum lăturalnic către Parţa, dar maşina a fost blocată de către oamenii legii.
Cum niciunul dintre cei 17 călători rămaşi în autobuz nu a revendicat marfa, poliţiştii au escortat autovehiculul până la Timişoara, în curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, pentru efectuarea percheziţiei. În Audi au fost descoperite, de asemenea, aproape 50 de cartuşe de ţigări. Patru persoane au fost reţinute de poliţişti în acest caz.
UPDATE. Potrivit IPJ Timiş, în autocarul oprit pentru control au fost descoperite peste 2.130 de pachete de ţigări de diferite mărci şi 112 litri de alcool pentru care nu existau documente de provenienţă. Valoarea pe piaţă a produselor este de aproape 24.000 de lei, au estimat autorităţile. Reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei Timiş au arătat că autovehiculul, înmatriculat în Serbia, condus de către S. Miroslav, de 54 de ani, cetăţean sârb, a fost depistat pe raza localităţii Şag de către poliţiştii din cadrul IPJ Timiş, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul D.G.I.P.I. Cercetările continuă în acest caz.
Citiți principiile noastre de moderare aici!