Reprezentanţii Poliţiei
Comunitare spun că materialele
publicitare „au fost preluate”, că vor
fi efectuate verificări, iar cei care se fac
responsabili de distribuirea şi lipirea lor
fără autorizaţie vor primi amenzi de
până la 2.000 de lei. Pe strada Pestalozzi,
agenţii au şi surprins un cetăţean
care intenţiona să lipească afişe
de dimensiuni mari, dar când i-a văzut pe
comunitari acesta a lăsat materialele publicitare
şi a fugit. Poliţia
Comunitară Timişoara le atrage
atenţia organizatorilor de evenimente şi
altor societăţi comerciale sau
instituţii că fac în continuare
verificări privind publicitatea stradală
şi afişajul.
Hotărârea de Consiliu Local 371 din 2007,
privind constatarea şi sancţionarea
contravenţiilor, prevede amenzi de la 1.000 la
2.000 de lei pentru lipirea afişelor, posterelor
sau anunţurilor publicitare în alte locuri
decât în cele autorizate sau montarea de
panouri publicitare şi bannere fără
acordul primăriei. De asemenea, potrivit
Regulamentului de publicitate stradală,
distribuirea de mostre şi materiale publicitare
fără avizul autorităţilor se
sancţionează cu amendă de la 200 la 500
de lei. Poliţiştii
comunitari au aplicat peste 90 de
sancţiuni la acest capitol, de la începutul
anului până în prezent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!