Principalul suspect de comiterea atacului dat la Farmacia Vlad, aflată vizavi de Spitalul Militar Timişoara, a fost prins în noaptea de miercuri spre joi, în Drobeta Turnu-Severin.
Poliţiştii timişoreni l-au reţinut pe Răzvan Alexandru Borş, de 25 de ani, care se afla în atenţia procurorilor DIICOT, întrucât era bănuit că face parte dintr-o grupare de crimă organizată specializată în comiterea de jafuri.
În noaptea de 13 spre 14 mai 2010, Răzvan Alexandru Borş a intrat în Farmacia Vlad şi a năvălit după pult, unde se aflau două vânzătoare. Una dintre ele a încercat să-l oprească, însă intrusul i-a pulverizat spray paralizant în plină figură. Tânărul a cotrobăit prin sertare, însă nu a găsit mare lucru şi a fugit cu telefonul mobil al farmacistei şi suma de 100 de lei.
Individul a fost adus la Timişoara, iar joi dimineaţă a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Update: Suspectul a fost adus la Parchet în cătuşe, împreună cu concubina sa. Surse din rândul anchetatorilor au arătat că cei doi tineri sunt din Timişoara. La comiterea jafului, fata a rămas afară pentru a-i păzi spatele concubinului ei, care este consumator de stupefiante. În realitate, în noaptea respectivă tânărul ar fi avut nevoie de nişte fiole de fortral, pentru a se droga.
După comiterea jafului, cei doi tineri au fugit în Mehedinţi, unde au locuit la nişte prieteni.
Update: Surprinzător, după câteva ore de audieri, moment în care a recunoscut comiterea faptei, tânărul a fost eliberat împreună cu prietena sa. Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Ei au primit doar interdicţia de a părăsi oraşul.
Vom reveni cu amănunte!
Citiți principiile noastre de moderare aici!