Polițiștii locali sunt prezenți, începând de vineri, și pe motoscutere în cadrul acțiunilor de patrulare organizate pe raza municipiului Timișoara.
„Un număr de 20 de polițiști locali au fost instruiți în privinţa respectării regulilor de trafic, a modului în care se face patrularea la acţiunile la care participă, să fie operativi în teren la semnalarea problemelor cetățenilor și să fie deschiși la solicitările acestora atunci când îi abordează. Motoscuterele oferă mobilitate, eficiență și rapiditate, în special în zonele aglomerate din trafic sau în zonele mai îndepărtate din cartiere. Pe viitor se vor stabili trasee de patrulare pentru fiecare echipă motorizată, care va ţine cont de solicitările consiliilor de cartiere, a asociaţiilor de proprietari şi ale cetăţenilor, astfel încât fiecare zonă a municipiului să poată fi acoperită”, precizează purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.
Imediat după instruire, vineri, poliţiştii locali au fost repartizaţi să efectueze patrulări cu motoscuterele în cartierele Cetate, Soarelui, Girocului, Dâmbovița, Freidorf, Ronaț, Mehala, Lipovei, Buziașului, Ciarda Roșie, Plopi şi Elisabetin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!