Oamenii legii continuă acțiunile comune împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, cu controlorii STPT sau chiar singuri, acțiuni care au loc periodic. Scopul este prevenirea furturilor de buzunare și din poșete, dar și luarea măsurilor legale în cazul altor ilegalități.
„Polițiștii locali au aplicat de altfel, atât în cadrul acțiunilor comune, cât și în cadrul patrulărilor proprii, un număr de 184 sancțiuni contravenționale în ultima lună, pentru fapte prevăzute de Legea 61/1991 republicată, precum provocare ori participare la scandal, consum de alcool, refuzul de legitimare și aruncarea de chiștoace, ambalaje etc, fapte prevăzute de HCL 371/2007”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Oamenii legii au dat și nenumărați cerșetori jos din mijloacele de transport în comun. Cele mai multe nereguli au fost depistate în zone precum Piața Traian, Timișoara 700, 3 August 1919, Catedrala Mitropolitană și Complexul Studențesc. Acțiunile continuă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!