Accidentul s-a petrecut în timpul unei intervenții a pompierilor timișeni în apropiere de Sânnicolau Mare, duminică. Salvatorii, patru subofițeri, au intervenit cu o autospecială pentru stingerea unui incendiu de miriște de porumb cu pericol de propagare la un lan de porumb nerecoltat.
În timpul operațiunii, unul dintre subofițeri ar fi alunecat și a fost călcat de autospeciala aflată în mișcare. Bărbatul a suferit fracturi la mâna dreaptă și piciorul drept și a fost transportat de urgență la spital. A fost operat la picior duminică seară, spun reprezentanții ISU Banat, iar acum starea sa este stabilă.
Parchetul Militar Timișoara a început acum cercetările în acest caz.
Trimite articolul
XDoamne!…….. Până și pompierii sunt de toată jena…… Nu de mult la un incendiu tot de miriște, le a luat foc mașina, acum un tălâmb pica din camion și e călcat!! Vai ș amar!!! Penibili domnilor de la tulumbe!!!
Decorațiuni frumoase
soferul de pe autospeciala, ca multi altii, a fost angajat pe pile si/sau spaga. Asta e profesionalismul celor platiti de la bugetul de stat, in alta parte nu ii angajeaza nimeni de prosti ce sunt!