Sub sloganul „Dăruiește viață!”, pompierii militari au donat, vineri, sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara.
„Fiecare donare de sânge poate salva până la trei vieți. În fiecare zi, spitalele au nevoie de sânge pentru a salva vieți, iar tu poți face diferența! Dacă ești sănătos și ai posibilitatea, donează sânge. Este un gest simplu, dar cu un impact imens. Noi, pompierii timișeni, suntem alături de cei care au nevoie de ajutor.
Vă îndemnăm și pe voi, cei care puteți, să faceți același lucru. Mulțumim Centrului de Transfuzie pentru colaborarea deosebită și felicităm întregul personal pentru dedicarea și profesionalismul cu care susțin această cauză nobilă. Împreună putem salva vieți!”, este mesajul transmis de ISU Timiș.
Dacă doriți să donați sânge, anul acesta o mai puteți face doar în 30 și 31 decembrie între orele 7:30 și 13:00. Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara, aflat lângă Spitalul Județean, o să fie deschis în 3 ianuarie 2025 între aceleași ore, apoi din 8 decembrie programul revine la normal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!