Pompierii de la ISU Sânicolau Mare și Deta au donat sange în perioada 15 – 17 septembrie în Timișoara, la Centrul de Transfuzie Sanguină. Același lucru îl vor face și luptătorii cu focul din Timișoara în perioada 22-24 septembrie.
„Zi de zi, echipajele SMURD intervin la accidente de circulaţie, grave şi foarte grave. De cele mai multe ori este nevoie şi de descarcerare. Noi vedem oamenii în cele mai critice situaţii. Le înţelegem suferinţa şi vrem să facem tot ce e posibil pentru a îi ajuta”, a declarat un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Sânnicolau Mare, în timp ce aştepta să doneze sânge.
Datorită numărului mare de donatori din municipiul Lugoj, miercuri, 21.09.2011, un centru mobil de transfuzie sanguină se va deplasa la sediul detaşamentului de pompieri din oraş, unde pompierilor lugojeni li se vor alătura şi pompierii din Făget, pentru acelaşi scop nobil.
În cadrul acestui proiect naţional, demarat la începutul lunii septembrie de I.G.S.U., până în prezent au răspuns acestui demers peste 1.000 de angajaţi, urmând ca alţi 1.200 să doneze sange semenilor aflaţi în suferinţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!