Deținătorilor legali de arme și muniții letale sau neletale, care și-au eliberat permisul de port armă în anaul 2008, li se amintește că permisul de armă va expira în cursul anului curent. Aceștia sunt obligați să se prezinte, înainte ca termenul de expirare a permisului, la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase cu armele înscrise în permis și cu următoarele documente:
- cerere de prelungire a duratei de valabilitate a permisului de armă (se ridică de la Serviciul A.E.S.P.);
- copie carte de identitate;
- certificat medical (formularul în alb se eliberează de la Serviciul A.E.S.P. în acelaşi timp cu cererea);
- aviz psihologic;
- certificat de cazier judiciar;
- permis de vânătoare;
- o fotografie (3×4);
- atestat de colecţionar (unde este cazul);
- carnet de antrenor de tir sau sportiv categoria I (unde este cazul).
„Reamintim că nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”, se arată într-un comunicat de presă emis de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Programul de lucru cu publicul se desfăşoară la sediul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase situat în Timişoara, B-dul C.D. Loga, nr. 20, etajul II (în clădirea Policlinicii M.A.I.) în zilele de luni şi joi , între orele 10.00- 15.00. Deetalii telefonice pot fi obţinute la numerele de telefon: 0256/402861 şi 0256/40286.
Citiți principiile noastre de moderare aici!