Compania Naţională Poşta Română a anunţat că în zilele de luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.
Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora zilele de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei – şi de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României – sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Sâmbătă, 28 noiembrie, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbătă, iar duminică, 29 noiembrie, vor fi închise.
Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 27 şi 28 noiembrie să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!