Protest joi dimineaţa în curtea Poştei Mari din Timişoara. Câteva zeci de angajaţi din cadrul companiei de poştă au pichetat sediul instituţiei în cadrul unei noi etape al unui protest mai larg, ce ar putea culmina cu o manifestație de mari dimensiuni, la nivel naţional, la Bucureşti.
Marţi, poştaşii au fost în grevă japoneză, lucrând cu banderole albe pe mână. Joi a fost a doua zi a grevei, ei pichetând sediul instituţiei. Poştaşii acuză condiţiile de lucru tot mai proaste, se plâng că nu mai primesc nici măcar echipament de lucru, chiar şi genţile cu care duc corespondenţa fiind prea vechi pentru a mai face faţă cerinţelor.
De asemenea, volumul de lucru din cadrul companiei a crescut, odată cu concedierile masive aplicate în cadrul personalului. În aceste condiţii, normele de muncă au crescut.
Angajaţii Poştei au cerut şi majorarea salariilor, considerate extrem de mici pentru ceea ce se prestează pe funcţiile deţinute.
În cazul în care protestele poştaşilor nu vor da roade, aceştia sunt hotărâţi să se adune la Bucureşti pentru un mare miting, sau chiar să intre în greva foamei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!