După ce au ascultat cele patru imnuri, al României, al Europei, al Timișoarei și Imnul Golanilor, gazdele și invitații au vorbit pe rând despre revoluție și despre ce au însemnat acele momente de acum 31 de ani pentru Timișoara. A început primarul Dominic Fritz, al cărui discurs a fost aplaudat de invitați.

„Timișoara a aspirat întotdeauna la mai mult și a obținut ce a visat, cu mult curaj și cu multe sacrificii. (…) Suntem aici azi să onorăm eroismul concetățenilor noastre din urmă cu 31 de ani – să ne amintim de cei care au murit, dar să și onorăm și să încurajăm cei care duc mai departe flacăra revoluției până în ziua de azi.

De-a lungul anilor mi-am pus întrebarea: de ce a pornit revoluția tocmai în Timișoara? Sunt multe răspunsuri, dar unul dintre ele s-a impus în mintea mea. Timișoara a fost prima pentru că libertatea a fost întotdeauna în spiritul orașului. A fost spațiul în care au trăit în libertate și respect reciproc oameni din diferite popoare, de diferite limbi și culturi. Această tensiune creatoare a fost creuzetul pentru decembrie ‘89. Să nu uităm niciodată că Revoluția a fost făcută de oameni în carne și oase. Unii dintre ei sunt azi aici să ne readucă, din trecut, mesajul Timișoarei din decembrie 89, de libertate, adevăr, demnitate, solidaritate, dreptul la o viață mai bună. Acest mesaj avem datoria să-l reactualizăm an de an, când celebrăm Revoluția. Avem datoria să-i redăm viața și sensul și azi și peste un an și peste zece”, a spus Fritz.

Povestea Editei Reiter

Edilul-șef a dezvăluit că în toți anii petrecuți la Timișoara a vrut să descopere povestea timișorenilor care au trăit momentele din decembrie 1989.

„Ceea ce mi-am dorit să descopăr, în anii petrecuți la Timișoara, a fost povestea timișorenilor despre Revoluție, a lor personală, din acele zile, cea pe care o transmit copiilor și nepoților și strănepoților. Memoria acelor zile, care va rămâne pentru totdeauna în familiile lor, ca o moștenire prețioasă. Timișoara acelor zile este un puzzle format din toate aceste istorii personale, iar una dintre ele o să o împărtășesc, azi. Femei și bărbați care au luat un mic dejun, s-au îmbrăcat, și-au îmbrățișat copiii, și-au privit părinții și au plecat de acasă să moară. Unul dintre acești oameni este Edita Reiter. Povestea Editei a rezistat timpului pentru că moartea ei a marcat pe altcineva, pe viață”, a completat Dominic Fritz.

„Era 19 decembrie 1989 și, cu o zi mai devreme, Geta împlinise 35 de ani. Voia să meargă la niște prieteni care, în mod îngrijorător, nu apăruseră la mica serbare de ziua ei. Lângă Spitalul Județean o Dacie opri brusc lângă Geta și a lăsat în drum trupul fără însuflețire al unei fete. O fată mignonă în jeanși roșii, Geta încă-i mai vede și azi. Singură pe stradă, se apropie de corpul inert și rece și-i zări fața tânără, relaxată. Știa ce se întâmpla în acele zile în oraș, știa că are legătură cu revoluția. A apucat să-i scoată buletinul din haină și să-i verifice numele și adresa, înainte ca, tot de nicăieri, să apară o salvare, în care doi brancardieri să încarce trupul femeii.

În ziua următoare, Geta a reușit să ajungă în Iosefin, unde stătea femeia, și a vorbit cu o vecină. Victima se numea Edita Reiter, lucra la Institutul de Sudură și Încercare a Materialelor, plecase să-i ia medicamente mamei sale în vârstă și nu s-a mai întors. Se pare că, în încercarea de a speria muncitorii de la ELBA pe cale de a participa la revoluție, s-a deschis focul dinspre un transportor amfibiu blindat și au fost împușcate mortal Edita și încă o femeie. Geta a mers apoi în centrul orașului. Furia și tristețea îi alungaseră frica. I se părea nedrept că un om atât de tânăr și-a pierdut viața.

31 de ani mai târziu, consideră ca schimbarea s-ar fi putut produce fără victime și că acea femeie avea dreptul să trăiască. I se strânge inima când se gândește la toate lucrurile bune ce i s-ar fi putut întâmpla ei și celorlalți care au fost uciși.

An de an, în 18 decembrie, tot ce poate face e să aprindă acasă o lumânare în memoria fetei în jeanși roșii. Din 1989 nu-și mai sărbătorește ziua de naștere, îmi spune Geta: «Ziua mea e în fiecare zi, pentru că trăiesc!».

La fel vă spun și eu azi: Ziua Revoluției în Timișoara este în fiecare zi, pentru că în fiecare zi avem datoria să ne trăim viețile în libertate, adevăr, demnitate, solidaritate și aspirația la o viață la bună, azi și pentru totdeauna. Și acesta este mesajul viu al Revoluției”, a transmis primarul Timișoarei.

Ambasadorul SUA: România trebuie să meargă înainte

Excelența Sa Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman a vorbit despre cum a evoluat România, despre democrație și a spus că România trebuie să meargă în continuare pe același drum.

„Acum 31 de ani acești oameni au fost curajoși, și-au dat viața pentru democrație. Din păcate, ultimii zece ani nu au fost în direcția bună. 45 de ani de comunism au distrus o mulțime de instituții în România, au distrus generații de oameni în România, acești oameni – unii din ei și-au dat viața acum 31 de ani ca să facă democrație – au fost nerespectați în opinia mea. În ultimii ani am făcut foarte mari avansuri să reparăm tot ce a fost stricat înainte. România trebuie să meargă înainte, trebuie să fie respect pentru democrație, pentru statul de drept, pentru piața liberă și oamenii care au dus România înapoi în ultimii zece ani nu trebuie să aibă un loc să poată face aceeași distrugere”, a spus ES Adrian Zuckerman.

Mitropolitul Banatului le-a transmis revoluționarilor din sală că erau foarte tineri în imaginile de la revoluție, președintele CJ Timiș nu a fost prezent, dar a transmis un mesaj video, iar prefectul de Timiș a vorbit preț de câteva minute despre importanța evenimentelor de acum 31 ani. A luat cuvântul și Puiu Nicolae Fesan, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari.

Revoluționar: Poate vom reuși să scoatem acest titlu de cetățeni de onoare ai României

Rând pe rând, cei care au luptat în urmă cu 31 de ani pe străzile Timișoarei, lideri ai asociațiilor de revoluționari, au vorbit despre istoria modernă a României, despre dezinteresul autorităților pentru Muzeul Revoluției, despre momentele din acele zile din decembrie 1989. Au luat cuvântul Petrișor Morar, Valer Bercea, Ion Dolca, Tudorin Burlacu, Cătălin Regea și Virgil Hosu.

„Poate până la urmă vom reuși să scoatem acest titlu de cetățeni de onoare ai României. Dumneavoastră sunteți cei care ați schimbat istoria modernă a României, cei care ați dat tribut de sânge pe altarul libertății și de la strigătul de luptă vom muri și vom fi liberi sau libertate te iubim ori învingem ori murim până la strigătul de lupă din Arad, Cluj, București a fost o distanță foarte mare. Ați ținut piept cu eroism și ați dat tribut de sânge pe străzi. Pot să spun cu sinceritate că am fost impresionat și am plâns de bucurie pentru că am cunoscut și am văzut acești mari eroi pe care îi are neamul nostru. Timișoara este orașul care a dat cel mai mare număr de victime. 73 de oameni au pierit în acea luptă. 296 de răniți, aproape 200 de arestați”, a spus un revoluționar.

Un altul i-a cerut primarului Dominic Fritz să creeze un departament pentru revoluționari în primărie și să aloce măcar 0,01% bani.

Edilul-șef le-a transmis o idee spontană, o eventuală masă rotundă care ar putea fi organizată la începutul anului viitor pentru „răspunsuri, idei, ce vrem de fapt cu Muzeul Revoluției”.